Mamele cu cel puţin trei copii ar putea ieşi la pensie mai...

Mamele cu cel puţin trei copii ar putea ieşi la pensie mai devreme cu 6 ani

0 218

De la al patrulea copil, vârsta de ieşire la pensie se mai micşorează cu un an, dacă va intra în vigoare noua lege a pensiilor, al cărei proiect se află în dezbatere publică

De la al patrulea copil, vârsta de ieşire la pensie se mai micşorează cu un an, dacă va intra în vigoare noua lege a pensiilor, al cărei proiect se află în dezbatere publică. Noua lege defineşte pensionarul drept persoana cu cel puţin 15 ani stagiu de cotizare în sistem Propuneri şi sugestii pot fi trimise Casei Judeţene de Pensii până în 29 august.
Proiectul de lege mai prevede, între altele, că vor fi asimilate stagiului de cotizare şi perioadele de masterat şi doctorat. Va fi eliminată, de asemenea, interdicţia cumulării salariului cu pensia, cu anumite excepţii. În plus, va fi prevăzut şi ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor, dacă acesta nu s-a recăsătorit şi are stagiul complet de cotizare, are vârsta de pensionare şi nu a optat pentru pensia de urmaş. Acest ajutor ar urma să fie de 25% din pensia soţului decedat, spune Delia Tîrcolea, purtător de cuvânt Casa Judeţeană de Pensii Braşov.
Deocamdată, noua lege a pensiilor este în stadiul de proiect aflat în dezbatere publică, iar oricine are propuneri sau sugestii le poate lăsa la Casa de Pensii până în 29 august. Propunerile pot fi trimise şi direct la Casa de Pensii din Bucureşti sau la Ministerul Muncii.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.