Macron tot mai aproape de final – Franța este tot mai aproape de libertate!

Pe la televiziunile securistoide, înainte de a trece definitiv pe Realitatea Plus, am văzut nişte analişti politici de vibraţie intelectuală foarte joasă, care vorbeau despre „criza politică şi parlamentară din Franţa”, dând impresia că, dacă ea va fi rezolvată, va intra totul în normal.
Mare eroare, pentru că această criza parlamentară este doar vârful aisbergului. În Franţa, criză a început acum 60 de ani, încă de pe vremea lui De Gaule, când uriaşul imperiu colonial francez a început să se destrame.
În 1958, Guinea a devenit independentă, urmată de Mauritania, Senegal, Volta Superioară, Coasta de Fildeş, Togo, Benin, Camerun, Gabon, Congo, Mali, Niger, Ciad, Africa Centrală şi Madagascar.
Dar Franţa, care poate fi mai perfidă decât Albionul, nu s-a împăcat cu situaţia şi cu ajutorul armatei franceze, a intervenit în alegerile prezidenţiale din aceste ţări şi a impus ca preşedinţi cozile ei de topor, care au dat firmelor franceze toate resursele acelor ţări, la preţuri cu mult sub cele ale pieţei.
Peste Franţa s-a revărsat în continuare un flux de bunuri şi materii prime, pe care francezii le storceau în continuare din fostele lor colonii.
Astfel că poporul francez a avut parte de un statut privilegiat în Europa.
În Franţa, până de curând, s-a ieşit la pensie la 60 de ani (în timp ce nemţii ies la 67), au avut parte de energie electrică ieftină, produsă de centralele lor atomice care funcţionau cu uraniul din Niger iar la pompă, benzina şi motorina erau mai ieftine decât în alte ţări europene, pe baza petrolului extras de Elf şi Castrol din Gabon şi Congo.
Există însă în lumea asta şi un revers al medaliei, fiindcă nivelul de trai al francezilor, peste nivelul permis de economia ţării lor, a viciat caracterul poporului francez care a început să creadă că ieşirea la pensie la 60 de ani este un drept, nu un privilegiu.

Situaţia economică a Franţei a început să se deterioreze, peu a peu, nu-i aşa, de prin anul 2020, când gruparea Wagner, cu ajutorul populaţiei, a gonit de la putere cozile de topor ale francezilor şi au pus preşedinţi suveranişti şi patrioţi, care au alungat trupele franceze din Mali, Burkina Faso, Niger şi Africa Centrală.
De curând, a început şi China să ofere acestor state credite avantajoase şi oferte de colaborare, pe alte principii decât cele ale neocolonialiştilor francezi, ei fiind practic eliminaţi cu totul din Africa.
Ne putem întreba, pe bună dreptate, de ce francezii nu înţeleg că borcanul cu miere s-a golit şi nu mai pot trăi, cum au trâit până acum, pe baza suferinţelor a jumătate din ţările continentului african?
Sunt două cauze, care i-au radicalizat pe francezi împotriva guvernului preşedintelul Macron, un om slab pe care-l bate nevasta şi care, de dragul unei mângâieri pe chelie din partea lui Zelenski şi a Ursulei, a pompat miliarde de euro în Ucraina, în loc să-i investească în ţara lui.
Au dreptate francezii să-i ceară prostănacului demisia, fiindcă prin politica lui antinaţională, a agravat şi mai mult situaţia poporului său.
Aşa a ajuns Franţa aproape de faliment. Şi fiindcă un necaz nu vine niciodată singur, poporul francez a uitat de Dumnezeu, fiindcă aşa e omul: când o duce bine, i se pare că nu are nevoie de ajutor de Sus.
Aşa că, văzând Dumnezeu rătăcirea francezilor şi blasfemia pe care Macron a realizat-o la deschiderea Olimpiadei de la Paris, o ruşine mondială, a hotărât să-i pedepsească pe amândoi: pe unul să-l scoată din funcţia pe care n-o merită iar francezilor, să le arate că nimic nu se poate realiza, decât pe baza muncii proprii şi cu ajutorul lui Dumnezeu.
Eu mă îndoiesc că francezii se vor întoarce la credinţă, fiindcă acum sunt mânioşi şi mânia nu e un sfetnic bun. De asta cred că afirmaţia nevestei lui Hippolyte e valabilă azi pentru toţi francezii.

Ce efect va avea căderea lui Macron şi a Franţei asupra UE?
Nişte nătângi de pe la televiziunile cumpărate, spuneau că destabilizarea Franţei nu va afecta UE, fiindcă aceasta are suficiente mecanisme de a se echilibra.
Serios?
UE abia se ţine pe picioare, primind zilnic pumni în cap de la mica Ungarie, care acum s-a aliat cu Slovacia.
Cehia urmează, Polonia o ia şi ea pe calea suveranismului iar Italia se războieşte cu UE pe tema migranţilor, pe care a pus carabinierii, ca să-i împiedice să ajungă la ţărmurile Italiei.
Ca să ne dăm seama cât de puternică e UE, o icoană ridicată în plenul PE de câtre Diana Şoşoacă a pornit bulgărele de zăpadă care a devenit avalanşă şi ameninţă să îngroape UE cu Ursulica cu tot.
Eu cred că Franţa va fi măciuca care va sparge toate oalele din căruţa UE iar desfiinţarea acestei organizaţii globaliste e tot mai aproape.

Ce se va întâmpla cu România?
Odată cu prăbuşirea lui Macron şi a Franţei, slugile macroniste cocoţate nemeritat pe cele mai înalte poziţii din stat, vor suferi un şoc puternic, pierzând grabnic din putere.
Cei din preajma lor, simţind mirosul de cadavru, se vor îndepărta grabnic, ca să nu fie îngropaţi odată cu ei.
Încurajaţi de aceste slăbiciuni, românii vor ieşi în stradă, sătui până peste cap de politica perdantă a globaliştilor de la noi, care duc ţara de râpă.
Va fi clipa lui Călin Georgescu, care va putea să-şi preia locul pe care i l-a dat poporul român prin vot.
Momentul acela este tot mai aproape.

Autor: Calin Kasper
Sursa: IonCoja.ro

Share on Facebook

Tweet

Follow us