Lupta pentru dreptul la negocieri colective a culminat cu un protest spontan...

Lupta pentru dreptul la negocieri colective a culminat cu un protest spontan la IAR Ghimbav

0 451

Aproximativ 180 de salariați de la S.C IAR S.A Ghimbav au protestat spontan joi, între orele 7.15-9.00, în fața porții de intrare în societate. Conflictul spontan a izbucnit pe fondul prevederilor legale care încalcă dreptul salariaților S.C IAR S.A la negocierea colectivă, informează un comunicat transmis AGERPRES de Sindicatul ICA Ghimbav.
Salariații sunt nemulțumiți că un articol din Legea Bugetului prevede limitarea creșterii salariale (maximum inflația prognozată), se arată în comunicat.
„Salariații S.C IAR S.A reprezentați de Sindicatul ICA, care au dreptul la negocieri colective, conform Constituției României, dar și a actelor tratatelor internaționale, la care România este parte, le-a fost restricționat evident dreptul de a negocia și, echivalent, dreptul la acțiuni colective, cu privire la cel mai important obiect al negocierii colective, respectiv salariul. Astfel, Sindicatul ICA nu poate negocia clauze în contractul colectiv cu privire la creșteri salariale decât condiționate conform legislației menționate. Mai mult, în contextul în care propune spre negociere creșteri salariale în afara limitelor impuse prin actele normative, nu poate declanșa conflict de muncă, dat fiind posibilă o interpretare de natură că acest conflict ar contraveni limitării dreptului impus prin art 157 din Legea 62/2011, respectiv s-ar putea interpreta ca pentru rezolvarea revendicărilor angajaților este necesară adoptarea unei legi sau a unui act normativ”, se mai precizează în comunicatul de presă.
S.C IAR S.A nu are datorii restante, a obținut profit în anii anteriori și se poate justifica o creștere salarială datorită creșterii productivității muncii, susține Sindicatul ICA.

În ultima perioadă, Sindicatul ICA a făcut o serie de intervenții prin Blocul Național Sindical (BNS), la Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Economiei și o adresă către Avocatul Poporului pentru sesizarea Curții Constituționale de la care nu s-a primit nici un răspuns, potrivit comunicatului de presă.
„Aceste proteste este posibil să continue pentru că există o nemulțumire generală. În afară de faptul că toți de la care am cerut ajutor până acum ne dau dreptate, nimeni nu a făcut nimic. Trebuie făcut ceva. Intervenții au fost peste tot, dar deocamdată nimeni nu a făcut nimic, iar salariații așteaptă. Până când, nu știu, Deocamdată, joi a fost un protest spontan în afara porții societății, dar nu știu ce se va întâmpla în zilele următoare dacă nu avem un răspuns de la autorități”, a declarat pentru AGERPRES liderul Sindicatului ICA, Arpad Suba.
IAR Ghimbav are în prezent 316 salariați.

 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.