,,Lupii”au încheiat anul cu o victorie : 8-5, cu Gheorghieni

,,Lupii”au încheiat anul cu o victorie : 8-5, cu Gheorghieni

0 171

Corona Brașov și-a luat revanșa în fața echipei din Gheorghieni, care a oprit-o, recent, din cursa pentru adjudecarea Cupei României. De data aceasta, meciul, disputat la Brașov a fost unul de șase puncte, pentru că a contat atât pentru Erste Liga, cât și pentru Campionatul Național. După o partidă în care a jucat bine și și-a dominat adversara, mare perioadă din timp, echipa brașoveană a câștigat cu 8-5 (3-2, 2-2, 3-1). A ieșit în evidență Zagidulin, care a marcat două goluri, dintre care unul spectaculos, după ce a ridicat pucul pe crosă și l-a împins, în poartă! A fost a doua reușită de acest tip a Coronei, după golul marcat meciul precedent, cu Vasas, de către M. Biro! Pentru Corona au mai înscris Fowlie (2), Gliga, T. Gajdo (jucător crescut la juniorii clubului brașovean!), Trancă și Brown.

A fost ultimul meci al Coronei Brașov în acest an, echipa brașoveană urmând să revină în fața propriului public în 4 ianuarie 2020, în partida cu Fehervari. Până atunci, echipa Brașovului ocupă locul 3 în clasamentul Erste Liga, având 59 de puncte, din 30 de meciuri disputate.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.