,,Lupii”, victorie în fața tribunelor goale

,,Lupii”, victorie în fața tribunelor goale

0 226

După mult timp în care echipa de hochei a Brașovului a stat departe de meciurile din Erste Liga, iată că a venit momentul ca să reia parcursul campionatului, cu prima partidă acasă, din actuala ediție. O partidă disputată însă în lipsa fanilor, a căror încurajări au propulsat, de atâtea ori, echipa spre victorie. Dar, acum sunt alte vremuri…
A fost vorba despre un meci tare, în compania uneia din favoritele competiției maghiaro – române, Ferencvaros Budapesta.
Jucătorii Coronei au avut și un alt handicap de remontat, cel al refacerii, după ce aproape toți au contactat virusul. Cu toate acestea, echipa brașoveană s-a prezentat bine la această partidă, reușind un meci bun, cum dealtfel s-a întâmplat și cu echipa oaspete.
A fost o partidă dinamică, spectaculoasă, cu multe momente palpitante și destule ocazii. Ferencvaros a fost mai periculoasă în prima repriză, dar portarul Toke a fost la post.
În ciuda multor ocazii de gol, după cele trei reprize regulamentare, nu s-a înscris, astfel că au fost necesare cele 5 minute de prelungire, timp în care s-a jucat 3 la 3.

Spre finalul reprizei suplimentare, echipa Brașovului s-a răzbunat pentru toate ratările și a reușit să înscrie, prin Valchar, intrând în posesia a două puncte. Scor final : 1-0 (0-0, 0-0, 0-0, 1-0) pentru Corona Brașov, care va avea încă nouă partide consecutive acasă, în Erste Liga, în următoarele săptămâni.
Prima linie a echipei brașovene în disputa cu Ferencvaros : Toke – Dame Malka, Carlson, Gliga, Klempa, Valchar.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.