,,Lupi” cu ghinion : Corona Braşov Wolves – Debreceni 2-3

,,Lupi” cu ghinion : Corona Braşov Wolves – Debreceni 2-3

0 366

Al treilea meci, din prima fază a playoff-ului Ligii Mol, Corona Braşov Wolves – HK Debreceni, a adunat multă lume în tribunele Patinoarului Olimpic Braşov, dornică să asiste la un spectacol şi la un succes al favoriţilor. Finalul le-a satisfăcut fanilor doar prima aşteptare, legată de spectacol, pentru că, a fost într-adevar, un meci cu un ritm intens şi realizări pe masură. Debreceni a deschis scorul în min. 5’07’’, pentru ca Molnar Zsolt să aducă egalarea în min. 8’22’’. Totuşi, în prima repriză, s-a mai înscris un gol, realizat de Debreceni, în min 13’19’’. A doua repriză, a fost la fel de dinamică şi s-a încheiat nedecis, 1-1, oaspeţii înscriind primii, în min. 31’38’’ iar „lupii” egaland prin Klempa, în min. 33’45’’. În ultima repriză, în ciuda eforturilor ambelor combatante, nu s-a mai înscris, chiar dacă. în ultimul minut, Corona Braşov a scos portarul şi a avut chiar şi doi jucători în plus pe gheaţă. Se poate spune şi că ,,lupii” au avut mult ghinion, pentru că ratările au fost majore sau pentru că portarul advers a scos goluri ca şi făcute…Scor final 3-2 pentru HK Debreceni iar la general situatia este acum egala, 1-1. Urmează duminică, al patrulea meci al confruntarii, de la ora 18,30, apoi încă două meciuri în deplasare, în Ungaria.
A fost un meci în care s-a jucat hochei de calitate, atmosfera a fost fantastică iar patinoarul plin de fani. A fost un meci strâns, un meci adevarat de playoff. Sigur că ne doream alt rezultat dar, din păcate, în această seară, nu ne-a ieşit nimic în perioadele în care am avut superioritate. Vom lucra la asta şi sperăm ca mâine să fie altă situaţie. Am avut şansele noastre de a înscrie, ambii portari au fost straluciţi şi merită felicitaţi. Partea bună în playoff e că mâine e o altă zi şi va aduce un alt meci, cu un rezultat diferit, sperăm noi”, a spus Martin Lacroix, antrenor principal Corona Braşov
Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.