Luni, 1 iulie, începe a doua parte e examenului de Bacalaureat 2019

Luni, 1 iulie, începe a doua parte e examenului de Bacalaureat 2019

0 175

A doua parte e examenului de BAC 2019 este formată din probele scrise. Acestea încep luni, 1 iulie 2019, cu proba la Limba și Literatura Română (Ea), urmată apoi de Limba și Literatura Maternă (Eb), proba obligatorie a profilului (Ec), și cea la alegerea profilului și specializării (Ed).

Afișarea primelor rezultate la examenul de Bac 2019 se va face în data de 8 iulie 2019, până în ora 12.00. Apoi, în intrevalul orar 12.00-16.00 se depun contestațiile. Rezolvarea contestaţiilor se va face în perioada 9-12 iulie 2019. În conformitate cu prevederile metodologice, aplicate începând cu anul 2017, în urma evaluării lucrărilor contestate „nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii.” Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.

În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii.

Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii.

Pentru lucrările care au primit iniţial note cuprinse între 4,50 – 4,99, inclusiv notele de 4,50 şi 4,99, sau o notă cel puţin egală cu 9,50, nota definitivă este nota acordată de către comisia de contestaţii.

Afişarea rezultatelor finale la prima sesiune Bac 2019 se va face în 13 iulie 2019. 

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.