Lumea s-a schimbat la propriu într-un ritm alert, brutal, între doar două – trei generații!
Îmi semnalează cineva, pe bună dreptate, într-un comentariu la postarea anterioară, că „înainte nu exista atâta preocupare pentru a proteja copiii, nici nu existau atâtea pericole în școli” – psihotrope, arme, agresiuni etc. Corect!
Dar țineți cont și de faptul că, în acele vremuri, un copil, un tânăr, nu avea de înfruntat atât de multe provocări cum are azi, nici nu era expus la atâtea influențe nefaste.
Putem să o luăm de la un exemplu banal, ceva ce toți avem în comun, MUZICA, pasiunea de a asculta melodii.
Înainte, influența prin muzică, mesajul, era despre iubire, pace, libertate, spiritualitate, răzvrătire constructivă (de la Beatles la Cenaclul Flacăra, de la Elvis Presley la Guns&Roses), în vreme ce azi majoritatea „artiștilor de succes” cântă despre „coarde”, „prizat”, „flexuri”, „curve”, mesajul este despre ură, umilință, materialism și cult al superficialului. Înainte nu erau atât de multe posibilități de a comunica, nu existau pericolele din online, părinții aveau mult mai mult control asupra influențelor la care erau expuși copiii lor, le cunoșteau prietenii, colegii și pe părinții prietenilor și colegilor lor. Nu existau nici atâtea festivaluri, petreceri, cluburi, nici atâtea opțiuni de a evada, de a experimenta (psihotrope, jocuri de noroc etc.).
Nu era nici această URIAȘĂ presiune socială – generată de cultul superficialității promovat intens în online – de a epata, a fi popular, a fi perfect, a-ți etala bunurile. Astăzi, printre tineri, ești definit de CE AI, nu de CE ȘTII/CE EȘTI.
Astea sunt efectele secundare ale capitalismului. În capitalism, a deține e egal cu a fi, cu cât deții mai mult, cu atât mai mult ești CINEVA. Nu pui preț pe bunuri, pe ce e la modă să ai? Nu exiști.
Similar, cel mai pregnant efect negativ al dezvoltării acestor rețele de „socializare” constă în polarizarea socială și amplificarea discursului instigator la ură (hate). Pe social media, e ușor să critici, să ai o atitudine ordurieră, să urăști, să persecuți, căci ai în fața ta un ecran rece, nu ochii celui pe care îl abhorezi.
În rândul elevilor, bullyng-ul/hate-ul provoacă efecte la fel de dramatice, traume la fel de mari precum cele rezultate în urma agresiunilor fizice, ori a decesului unui părinte.
Mai gândiți-vă la ceva: generațiile care cresc azi sunt generații de pionieri (la propriu), ei sunt printre primii care se confruntă cu aceste provocări URIAȘE.
Din păcate, emoțional, spiritual, în genere nu-i învață nimeni cum să facă față (de aceea insist pentru orele de Dezvoltare Personală la gimnaziu și liceu, unde ar fi nu doar necesare, ci vitale pentru ca școala să-și îndeplinească menirea). Părinții nu înțeleg, căci ei n-au trecut prin multe din provocările pe care azi le are de îndurat un elev. Profesorii îi judecă. Societatea îi critică și, astfel, presiunea vine din toate direcțiile.
Deci ei se refugiază în psihotrope, jocuri și alte vicii, sunt îmbrățișați de droguri, nu de părinți, lecțiile de viață le predau influencerii, nu profesorii, iar suferința le-o alină muzica aia cu versuri agresive, imunde, pline de „hate”, nu arta autentică.
Da, nu putem compara „înainte” cu ACUM.
Pentru prima oară, lumea s-a schimbat la propriu într-un ritm alert, brutal, între doar două – trei generații.
Distanța de la părinți la copii, dintre modul în care au crescut bunicii și părinții și cum cresc copiii (tehnologie, provocări, influențe) nu mai e azi cea naturală, de 20-30-50 de ani.
Azi, între bunici/părinți și copii, între modurile în care au crescut ei, e o genune, o distanță/diferență de ani lumină. Bunicii noștri nu au avut nici măcar televizor în copilărie, telefon fix probabil că foarte târziu, neavând oricum acces neîngrădit la el.
Parinții noștri vorbeau de la telefonul fix cu prietenii, au crescut doar cu un televizor în casă, iar la ăla aveai câteva ore de program.
Festivaluri? Poate vreo serată dansantă, vreo ieșire la discotecă din vreme în vreme. Azi copiii se nasc conectați la internet, la 3-4 ani mânuiesc tableta mai bine decât mașinuța sau păpușa, au conturi pe rețelele de socializare încă de dinainte să învețe să rezolve o ecuație cu două necunoscute.
Acolo sunt expuși la ură (hate), frustrări, la traumele altora, la pornografie, la un ocean de manifestări polimorfe. Apoi, apar provocările pentru noile de generații de părinți: dacă nu le permiți să-și aleagă singuri anturajele, dacă îi izolezi într-o bulă, dacă exagerezi cu protecția, vor crește frustrați, anxioși și inadaptați.
Dacă nu vorbești cu ei deschis despre droguri, vicii, sex, vor afla de ele de la alți colegi sau de pe net.
Dacă oferi prea multă libertate, riști să te trezești că ai crescut un nou alde Vlad Pascu, el fiind tot o victimă.
Deci ce e de făcut?
Cine îi învață azi pe părinți să fie mentori pentru copiii lor, fără a fi jandarmi sau inchizitori?
Cine îi sprijină azi pe copii atunci când au de înfruntat provocări și obstacole peste care NIMENI în trecutul speciei umane nu a mai fost nevoit să treacă?
Cât timp judecăm, niciodată nu vom înțelege. Dacă vrem să înțelegem, niciodată nu vom judeca.
PS: Această postare nu se vrea a fi o concluzie, din contră, mi-aș dori sa reprezinte doar începutul unei dezbateri ample, dezbatere unde să anvizajăm soluțiile, nu doar să reluăm problemele. În lipsa ei, erorile Sistemului, Părinților și Profesorilor vor continua să producă… orori.
Autor: Dinu Popescu
Sursa: facebook.com
