Lumea ca o prada
Ce bine se potriveste acest titlu – nu-mi apartine, dar mi-am permis sa-l folosesc si ca un omagiu adus parintelui sau – cu starea de moment a Romaniei. Prestatia tot mai execrabila a clasei politice pe un stadion in care au patruns pe furis, in noapte tainica, te face sa gandesti ca este o intrecere, pe pista de atletism acoperita cu trupurile noastre, a unor concurenti care inainteaza doar datorita partzurilor pe care le dau. Iar dintre ei se detasaza fara dubii cei cu tricoul portocaliu.
Despartirea, divortul, ruperea pisicii si cum mai doriti sa-i spuneti era de mult asteptata. De fapt, era previzibila inca din noaptea nuntii, cand ambele parti s-au stiut trecute prin ciur si darmon, iar acuma toate acuzele reciproce si motivarile par dialog in curtea gradinitei, la grupa mica.
PSD-ul a gresit enorm crezand ca diplomatul Geoana il va supune, sub papuc, pe necioplitul jucator cu pistolul pe masa, Basescu. Dar uite ca nu a fost asa, ci invers. Mai degraba ar fi reusit Vanghelie sau Oprescu, dar Geoana nu a avut nicio sansa.
Ca PSD-ul trebuia sa iasa mai din timp din aceasta „monstruoasa coalitie”, daca tot s-au bagat, am afirmat-o nu o data. Si nu inteleg ce sperau sa castige temporizand. Daca tot nu au stiut sa-i matrasasca pe portocalii de la guvernare, trebuiau sa plece ei si sa creeze o puternica opozitie impreuna cu cei cu care ar fi trebuit sa se alieze din start la conducerea tarii si care sa duca la anticipate. Acuma au pierdut mult mai mult, in primul rand la capitolul imagine, lucru daunator in preajma prezidentialelor Cine sta langa un comandant de osti nehotarat?
Nu ii simpatizez pe social-democrati, cu toate ca inclin spre stanga. Dar era cazul sa hotarasca intr-un sfarsit pasul acesta, caci prea s-au lasat calcati in picioare de acesti portocalii fara scrupule in ignorarea tuturor principiilor demnitatii si echitatii. Iar motivarile puse ca oblojeala pe rani nu fac doi bani, caci raman rani, si in imagine, care nu se pot vindeca, in caz ca mai exista un strop de demnitate.
Restul sunt baliverne.
Imi amintesc de vremea cand traiam in concubinaj cu o cucoana. Mancam la aceeasi masa, intram pe aceeasi usa, faceam baie in aceeasi cada, de multe ori uitandu-ne chioras unul la altul pentru ca tipa dorea tot timpul sa se impuna. Numai lesa calauzitoare nu-mi cumparase si uneori ne impacam in patul in care dormeam impreuna, dupa care nu apucam sa ma spal pentru ca trebuia sa fac eu cafeaua, asa, transpirat, in timp ce ea se juca de-a vaporasele in baie. Apoi, intr-o dimineata, tot la cafea, mi-a declarat zambind: vezi ce bine ne-am intelege daca ai face ce spun eu? Tocmai ma calarise.
Dupa care am intrebat-o daca si-o vazuse in acea dimineata si am plecat. Am zabovit la lift sa rad liber si in voie vazandu-mi flamanzii inlocuitori, cu buchetul vorbelor frumoase in tzipla stravezie.
Ce ar mai fi de spus?
Dan Bota
