Ludovic Orban prins în flagrant de șantaj
Ca prim – ministru proaspăt numit te trezeşti de-odată cu puteri uriaşe, care, dacă nu ai frânele bine reglate, îti pot lua mintile. După ce toată viaţa ta ai fost un lefegiu pârlit, operând doar cu sume de strictă subzistenţă, vezi că primeşti brusc pe mână bugetul unei ţări, cu care să te poţi juca discreţionar, după fanteziile tale cele mai excentrice.
Domnul Ludovic Orban, uns premier de Iohannis după epuizante comicării bahice şi provocări baritonale gen announcer de kickboxing („cine este generalul?”) a fost lovit, odată instalat în noua şi înalta lui poziţie administrativă, de două valuri năucitoare: atitudinea celor din jurul lui, care au renunţat la statutul de bipezi pentru a deveni târâtoare şi propriul său sentiment de nabab, înstăpânit peste banii ţării prin edict divin precum moştenitorii califilor din Emirate.
Că numitele valuri au produs în Ludovic Orban avarii comportamentale şi de gândire alarmante, s-a văzut în mod repetat în guvernarea acestuia, mai ales pe timp de pandemie. Nu voi mai aminti aici istoricul gafelor şi inepţiilor sale. Şunt bine cunoscute şi resimţite din greu de orice român cât de cât informat şi dependent de normalitate.
Voi semnala, insă, ceva petrecut ieri, absolut spectaculos ca dimensiune de prostie, care îl pune pe premier într-o postură de-a dreptul penală.
La un miting electoral din judeţul Bistriţa Năsăud, domnul Orban a declarat:
„Mizaţi pe un atu: tot Ardealul va fi liberal. Nu se poate ca Bistriţa să rămână roşie şi spuneţi-le bistriţenilor lucrul ăsta. Deci o să rămână copilul orfan al Ardealului dacă nu merg pe mâna noastră. […]
Dar nu se poate să rămână Bistriţa de căruţă. Şi de asemenea să le spuneţi un lucru este foarte important: acuma PSD nu se mai întoarce la guvernare încă vreo zece ani de acum încolo şi nu e bine ca Bistriţa să rămână în afara jocului şi e foarte bine ca toţi cei care candidaţi la primărie şi care veţi avea uşa deschisă la guvern să puteţi să obţineţi sprijinul Guvernului pentru toate proiectele pe care le aveţi în beneficiul comunităţilor locale. E un argument care nu trebuie ignorat.”
Acest mesaj nu este doar o promisiune penală, ci şi o spovedanie incriminatorie. Spovedanie incriminatorie în sensul că, prin naturaleţea rostirii şantajului, premierul Orban ne asigură că nu e vorba doar de o ficţiune electorală ci de continuarea unor practici bine exersate în prezent.
Ce înseamnă ca un judeţ „roşu” să rămână „copil orfan”? Înseamnă, cât se poate de clar, că nu va primi niciun fel de sprijin de la guvernul galben. Deci, ca va fi discriminat în rău dacă nu va merge pe „mâna noastră”. Adică a liberalilor. Ceea ce se întâmplă, exact, şi în această perioadă.
Pentru cei care nu pricep şantajul din prima, domnul Orban detaliază: dacă Bistriţa va rămâne roşie, atunci” o să rămână în afara jocului”. Ce înseamnă asta? Că nu va avea uşi deschise la guvern (precum liberalii) şi că nu va obţine „sprijinul Guvernului pentru proiectele pe care le va avea”.
În orice ţară normală, o astfel de segregare promovată de un lider politic aflat la butoane, deci cu mijloace efective de a o pune în aplicare, ar îngrijora şi ar genera reacţii violente. E ca şi cum procurorul general al unei ţări ar ameninţa cu închisoarea pe toţi cei ce nu votează partidul de care el a fost numit.
La noi, declaraţia iresponsabilă a lui Ludovic Orban a trecut aproape neobservată.
Ca şi o alta, rostită cu acelaşi prilej: „tot Ardealul va fi liberal”. Pe mine, această sintagmă ieşită din gura liderului unui partid globalist, deznaţionalizat, segregaţionist cu românii, susţinut intens de UDMR, precum PNL-ul de astăzi, mă îngrozeşte. Mi se pare că ecoul ei în viitorul apropiat se va traduce în „tot Ardealul va fi unguresc”.
Eu nu ştiu cât şi ce le mai trebuie românilor adevăraţi ca să se trezească. Şi de ce mai are nevoie tineretul nostru frumos, liber şi cu atâta uşurinţă manipulat, să înţeleagă că fără o ţară, a ta, eşti nimic. E adevărat, un nimic tolerat în alte ţări, dar ca un venetic, fără buletin şi fără identitate.
Ce parere avea Mihai Emiescu despre “rosii” de la Putere” ?
Apropiindu-se alegerile pentru deosebitele colegii vacante ale Camerei si Senatului, ne credem datori a reaminti, alegatorilor conservatori îndeosebi, celor din opozitie în genere, ca sa uzeze de dreptul lor constitutional si sa ia parte la alegeri.Nu vedem ca partidul rosu, recrutat din deosebite clase ale societatii române, formeaza el însusi o clasa deosebita, a careia meserie e… politica. Si care traieste din politica si din specula frazelor mari precum alti oameni traiesc din agricultura sau din exercitarea unei profesiuni ? Ce servicii echivalente pot face niste oameni cari nu stiu nimic afara de Cod si ocupa cu toate acestea functiuni de directori de drum de fier, pentru cari se cer cunostinte tecnice? Ce servicii echivalente pot face societatii acest partid , oameni cu cîte patru clase primare, deveniti directori de Banca Nationala? Astfel suma neproportionat de mare care se ia în fiece an din averea comuna, în loc de a se întrebuinta la dezvoltarea vietii economice si de cultura a populatiunilor, se împarte în sinecure mari si mici pentru o clasa de oameni fara stiinta, fara merit, cari, tocmai pentru ca n-au nici una, nici alta, s-au constituit într-o societate de exploatare pentru care toate mijloacele de-a veni la putere sau de-a se mantinea sunt bune.Morala publica cata e, sufere mari scaderi prin asemenea stare de lucruri. Tânarului nu i se mai zice: „învata sau munceste ca sa înaintezi !”, ci, prin exemplele „liberale” ce se dau, i se zice: „Conspira, calomniaza si vei ajunge om mare în România”. Tocmai în clasele pozitive ale natiei se observa o scadere continua. a averii publice. Sub fel de fel de forme ingenioase li se sustrage acestor clase pâna si cel din urma ban, pentru a întretinea cu el luxul unor nulitati ambitioase, incapabile de munca, precum sunt incapabile de dreptate si de adevar. Dar mai mult înca: elementele românesti, populatia istorica a tarii e stoarsa pentru întretinerea plebei internationale a apologistilor lui Blanqui , o plebe fara patrie hotarâta si fara nationalitate hotarâta.E timpul ca orice inima patriotica sa se miste la privelistea mizeriei generale produsa prin cupiditatea rosie a populatiei flotante a acestei tari. Precum facem deosebire între ,,român” si ,,strain”, am ajuns a face o deosebire între „român” si ,,rosu”. Ca o ceata de cuceritori straini au navalit asupra tarii, constituie stat în stat, considera ca inamici pe toti cei ce nu împartasesc apetiturile lor, considera populatiunile ca pe o turma buna de esploatat.Oricine voteaza contra lor îndeplineste un act de mântuire a tarii si a nationalitatii, contribuie la restabilirea bunei credinte în afacerile publice, la reintegrarea poporului românesc în drepturile lui legitime.Mihai Eminescu, Timpul [6 ianuarie 1881]
Semnificația simbolică a culorilor conține elemente universal-umane, dar și trăsături diferențiatoare, conotații de ordin cultural-religios si…politic ! De unde sa stie feciorul sefului Securitatii Raionului Brasov, un biet ingineras,transferat de taticul cu pile de la Tg.Secuiesc… acasa,la Brasov,si apoi plasat in conducerea PNL Bucuresti.
ROSUL … este culoarea cel mai des amintită de persoanele invitate sa raspunda unui experiment în timpul căruia li se cerea să aprecieze culoarea preferată.
Sub forma oxidului de fier, această culoare,ROSUL , a însoțit în drumul său omenirea încă din epocile preistorice și a fost întotdeauna folosită în arta rupestră a epocii fierului. Omul de Neandertal presăra pe trupul celor îngropați acest colorant pentru a le reda „culoarea caldă” a sângelui și a vieții.
În general , roșul este considerat vital și dătător de putere și simbolizează atât iubirea cât și lupta pe viață și pe moarte. În Egiptul antic, avea o semnificație pozitivă, însă în rest roșul era asociat si cu cu zeul-dușman Suteh scris cu cerneală roșie; In schimb la chinezi, unde în timpul dinastiei Chou (1050-256 î. Hr.) roșul (ho) era culoarea sacră, dătătoare de viață, . Roșul era și culoarea împărăției zeilor fericirii. Combinația roșu-verde, considerată în Europa dură și agresivă, în China simbolizează longevitatea, de pildă în cazul ciorapilor verzi și fustelor roșii din veșmântul tinerelor fete. În arta tradițională creștină, roșul era culoarea sângelui jertfei lui Hristos și al martirilor, .
„Roșul cardinal” ar trebui să semnifice că purtătorii acestei culori erau pregătiți pentru moartea prin jertfă pentru credinta lor . Culoarea are o semnificație pozitivă ca expresie a iubirii biruitoare În simbolistica populară, roșul este culoarea iubirii (asociată florilor și îndeosebi trandafirilor), dar și a furiei („a vedea roșu înaintea ochilor”). .În alchimie roșul alcătuiește împreună cu albul, un sistem dual corelat cu doctrina antică despre procreere, aceste două culori fiind în general asociate simbolisticii creației.
GALBENUL … in simbolistica antică chineză este culoarea loess-ului (pământ) și de aceea era simbolul …sigurantei. Deseori culoarea aurului era numită „galben” iar zeii erau înfățișați având pielea de culoare galbenă.; însă ea aluneca lesne intr-o culoare neplăcută, prin cele mai ușoare combinații ea depreciindu-se, devenind urâtă și bătând în gri”. În general este tolerată numai c o nuanță ușoară de roșu, pentru a-l „încălzi”. Galbenul strident este asociat, în simbolistica populară cu invidia și gelozia („galben de invidie”); această interpretare se datorează corelării cu „fierea galbenă”, care este atribuită, potrivit teoriei antice răspândite până în epoca modernă, temperamentului coleric. Deseori galbenul este interpretat ca o culoare indoielnica … Prin natura sa duală este „o culoare ușor de derutat,cea a suspiciunii, a presimțirii, paguboase ! Galbenul auriu cu o ușoară… nuanță roșcată este cel mai adesea atributul dorinteii de cunoaștere; galbenul pal este caracteristic agresivității pline de viclenie, astfel fiind înfățișate veșmintele lui Iuda,inclusiv la evreii unguri.care purtau mult veșminte galbene.,