Lotul naţional de sabie se pregăteşte în Poiana Braşov

Lotul naţional de sabie se pregăteşte în Poiana Braşov

0 453

Prezenţă de marcă în Poiana Braşov : componenţii lotului naţional de sabie se pregătesc până la sfârşitul săptămânii, pentru importantele competiţii, inclusiv pariciparea la Jocurile Olimpice din această vară. Delegaţia, cazată la Complexul ,,Olimpic”, este condusă de preşedintele federaţiei, Mihai Covaliu, cel care a dus României prima medalie olimpică de aur, la sabie.

Braşoveanul Mihai Covaliu ne-a dat amănunte, legate de pregătirea sportvilor în Poiană : ,,Ne pregătim în Poiana Braşov pentru Campionatul Mondial pe echipe, probă care nu este inclusă în programul Jocurilor Olimpice de la Rio. Vom pleca săptămâna viitoare, iar acest campionat va avea o dublă importanţă, în sensul că va fi un test, chiar în locaţia unde se vor desfăşura Jocurile Olimpice. Este un campionat mondial, cu încărcătura aferentă şi mergem la Rio să vedem ce facilităţi avem pentru Jocurile Olimpice, să ne obişnuim puţin dar să facem şi ceea ce putem noi mai bine, să ne întoarcem cu o medalie. La pregătirea din Poiana Braşov sunt cei opt componenţi ai lotului de sabie masculin, dintre care doar patru vor face această deplasare, Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Iulian Teodosiu şi Ciprian Gălăţanu

Legat de competiţia de la Jocurile Olimpice, Covaliu ne-a spus : ,,Va fi o dispută dificilă, pentru că s-au calificat cei mai buni 24 sportivi, din clasamentul actual al Cupei Mondiale. A fost o calificare extrem de grea, pentru că noi am muncit un an, pentru fiecare concurs, pentru a ne califica la Rio. Tiberiu Dolniceanu, care este calificat pentru Jocurile Olimpice, este pe locul patru în clasamentul Cupei Mondiale şi este deja consacrat, din moment ce are deja trei ani pe podiumurile campionatelor mondiale. În el avem cele mai mari speranţe şi la Rio, pentru că Dolniceanu are în bagajul lui şi tehnic şi tactic tot ce trebuie pentru o medalie olimpică de aur”.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.