Loteria extrageri speciale de Paști

Loteria extrageri speciale de Paști

0 410

Loteria Română lansează, în acest an, o nouă serie de loterie pasivă pentru Sărbătorile Pascale, în cadrul căreia vor fi acordate 397 de premii în valoare totală de 248.500 lei, se arată într-un comunicat al companiei transmis, miercuri AGERPRES.
„Pentru ‘Loteria Sărbătorilor de Paști’ Loteria Română pune la bătaie 397 de premii în valoare totală de 248.500 lei. Jucătorii au șanse duble de câștig pe parcursul desfășurării celor două etape la care pot participa cu biletele pe care le pot găsi în toate agențiile loto. Taloanele galbene și cele roșii fac posibilă câștigarea unui premiu în aceeași zi în etapa 1 a jocului și/sau în etapa a 2-a a acestuia, ambele etape desfășurându-se în data de 5 mai, la București”, se menționează în comunicat.
În prima etapă, care constă în extragerea taloanelor galbene, se vor acorda 27 de câștiguri a câte 3.000 de lei fiecare (respectiv 9 zone x 3 câștiguri a câte 3.000 de lei fiecare), 90 de câștiguri a câte 300 de lei fiecare (respectiv 9 zone x 10 câștiguri a câte 300 de lei fiecare) și 270 de câștiguri a câte 150 de lei fiecare (respectiv 9 zone x 30 de câștiguri a câte 150 de lei fiecare).

„Această extragere se va face pe următoarele zone:
Zona 1 — CLUJ: pe baza taloanelor colectate din județele Cluj, Alba, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița Năsăud,
Zona 2 — IAȘI: pe baza taloanelor colectate din județele Iași, Neamț, Vaslui, Suceava și Botoșani,
Zona 3 — BRAȘOV: pe baza taloanelor colectate din județele Brașov, Sibiu, Mureș, Harghita și Covasna, LOTO RO
Zona 4 — GALAȚI: pe baza taloanelor colectate din județele Galați, Bacău, Vrancea, Brăila și Buzău,
Zona 5 — TIMIȘOARA: pe baza taloanelor colectate din județele Timiș, Arad, Bihor, Caraș Severin și Hunedoara,
Zona 6 — CRAIOVA: pe baza taloanelor colectate din județele Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea și Olt,
Zona 7 — PLOIEȘTI: pe baza taloanelor colectate din județele Prahova, Dâmbovița, Argeș, Teleorman și Giurgiu,
Zona 8 — CONSTANȚA: pe baza taloanele colectate din județele Constanța, Călărași, Tulcea și Ialomița),
Zona 9 — BUCUREȘTI: pe baza taloanelor colectate din cele 6 sectoare și Ilfov”, se mai arată în comunicat.

În etapa a doua, care constă în extragerea taloanelor roșii, la tragerea finală Loteria oferă 10 premii în valoare de câte 10.000 de lei. Participarea se face pe baza biletelor „Loteria Sărbătorilor de Paști” care pot fi achiziționate din agențiile loto. Prețul unui bilet este de 2,5 lei.
Participanții trebuie să înscrie pe fiecare din cele două părți ale talonului toate datele de identificare solicitate și să depună taloanele separat, în cele două urne sigilate din cadrul agențiilor loto (o urna pentru taloanele galbene și una pentru cele roșii), până la data de 01.05.2016 inclusiv.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.