Limbile caudine ale Comisiei Juridice
Una din nenorocirile jeluite aman de corul babelor politice a fost, primavara aceasta, analizarea dosarului lui Adrian Nastase de catre Comisia Juridica a Parlamentului Romaniei. La cat de mediatizat a fost demersul juristilor ce se pregateau sa priveasca prin termopanele lui Nastase in cautarea de dovezi acuzatoare, ai fi zis ca analiza va pecetlui cariera politica a fostului prim-ministru. „Adrian Nastase a ajuns la mana Parlamentului”, titrau ziarele si rezumau prezentatorii TV in preambulul stirii ca boierul din Zambaccian urma sa fie rostogolit peste furcile caudine ale colegilor parlamentari.
Care furci? Pieptene in toata regula, si ala de plastic! Ce intepaturi, ce rani?! Doar atingeri matasoase, pipaieli catifelate si mangaieri pline de compasiune! Discutiile din Comisia Juridica, a caror stenograma a aparut deja in presa, au fost o veritabila sedinta de masaj erotic, aplicata timp de patru ore de juristii din intreg spectrul politic. Chiar si pedelistii si-au pus priceperea juridica la bataie pentru a intregi montajul artistic al limbilor caudine, dedicat tamponarii ranilor pe care Nastase le-a dobandit din contactul cu DNA.
Aproape la unison (18-4 in favoarea nababului), membrii Comisiei au hotarat sa sugereze Camerei Deputatilor sa nu inceapa urmarirea penala a colegului Adrian. Motivul principal a fost scuza de mare frecventa si voga in ultima vreme, cum ca actiunea procurilor de la DNA este neconstitutionala, un termen care demonteaza de ceva vreme orice incident care nu convine, de la suspendarea presedintelui pana la tot soiul de maruntisuri politice.
Daca reactia lacheilor de serviciu ai PSD a fost banala si perfect previzibila, mai interesante ni s-au parut, si in calitate de brasoveni, atitudinile a doi dintre fiii orasului, Ioan Adam de la social-democrati si Ioan Ghise de la liberali. Maestrul Adam a produs o proba de un fariseism grosier pretinzand ca s-a saturat, chiar ca innebuneste, sa mai auda pe cineva spunand – citez – „Lasa, domnule. Du-te la instanta!”. Avocatul Adam isi reneaga astfel neconvingator si ipocrit sursa averii consistente, pe care n-ar mai fi strans-o daca multi dintre cei care i-a aparat, cu retorica plictisitoare si astutia cunoscute, ar fi avut sansa de a nu ajunge in instanta. Estimp, fostul primar Ionica, face o sugestie transparenta ca prejudiciul faptei incriminate ar trebui sa fie comparabil cu sumele pe care acuzatul le-ar fi putut fura, daca era un om rau. Zice nenea Ghise despre Nastase: „Domnia sa a avut (…) in pixul domniei sale, mii de miliarde de euro, sa se vina si sa se acuze pentru dare, luare de mita pentru niste termopane. Este ceva ce depaseste limitele oricarui bun-simt”.
Rezon, coane Ghise. Procurorii ar trebui sa cerceteze nu fapta incriminata, ci aia pe care acuzatul ar fi putut-o comite daca era rau-intentionat. Nastase ar merita felicitat – a si fost, de altfel – pentru banii nefurati decat sa fie judecat pentru mizilicul pe care e banuit ca si l-a insusit. Uite-asa a introdus juristul Ghise in jurisprudenta romaneasca prezumtia de nefuraciune.
In rest, votul lui Ghise, Adam & Comp. a conservat tonul apocaliptic al cazului Nastase, invocand roata sortii care, manuita neglijent, nu se stie pe cine ar putea strivi data viitoare. In acordurile melancolice ale piesei „Mai intoarce, Doamne, roata”, gasca folclorica a juristilor a dezvaluit in gura mare ceea ce oricum stia toata lumea, dar se cuvenea sa ramana discret macar pentru salvarea aparentelor. Anume ca juristii au votat nu cazul Nastase, ci propriile spete, in cazul in care ar avea ghinionul sa ajunga in aceeasi situatie.
Vifor Rotar
