Liga a treia : SR Braşov a câştigat clar duelul cu Olimpic...

Liga a treia : SR Braşov a câştigat clar duelul cu Olimpic Cetate Râşnov

0 232

Meciul a contat pentru prima etapă a returului Ligii 3, Seria a 5-a. Pe „Tineretului”, „stegarii” s-au impus cu 3-0, după un meci pe care l-au controlat.

Cenk Firat a deschis scorul în minutul 11, iar căpitanul Horia Popa a majorat avantajul în minutul 26. Acelaşi Cenk Firat, lansat de Horia Popa, a stabilit scorul final în minutul 72.

A fost ultimul meci din acest an, campionatul urmând să se reia în 2021.

Astfel, SR Braşov a încheiat anul pe locul 3 în clasament, cu 17 puncte. Pe primele două poziţii sunt Corona – 26 p şi CS Blejoi – 23 p. Olimpic Cetate Râşnov ocupă penultima poziţie, a noua, cu 6 puncte.

Un meci pe care l-am condus de la un capăt la celălalt. Am pregătit acest joc foarte bine şi am făcut exact ce ne-a cerut antrenorul. Consicer că toate aspectele pozitive se datorează echipei. Este o victorie pe deplin meritată. Îi felicit pe colegii mei, pe cei din staff şi pe toţi cei care sunt alături de noi. Am terminat pe podium, cu un golaveraj foarte bun. Sunt lucruri pozitive. Avem o perioadă de veacanţă, după care ne vom întoarce la treabă şi vom pregăti partea a doua a campionatului pentru a câştiga cat mai multe meciuri şi pentru a ne putea bucura la finalul sezonului”, a declarat căpitanul Horia Popa.

Cenk Firat a comentat: „Am pregătit bine acest meci. Mi-am dorit să marchez şi sunt fericit că am reuşit să o fac de două ori şi că echipa a câştigat cele trei puncte”.

Este foarte important că am reuşit să câştigăm acest meci. Era un joc împotriva unei formaţii care se află în zona retrogradării şi care ştiam ca va face totul pentru a se impune. Trebuie să remarca atitudinea pe care au avut-o băieţii, ce pe care au arătat-o în majoritatea meciurilor din această toamnă. Am arătat cum trebuia să arătăm la toate partidele de pe teren propriu. Urmează o perioadă de linişte, în care putem analiza ce a fost până acum. Aşteptăm ca în 2021 să putem continua drumul pe care l-am început, iar lucrurile să se îmbunătăţească”, a menţionat şi tehnicianul Liviu Nicolae.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.