Liga a treia de fotbal : Corona Brașov a câștigat derby-ul cu...

Liga a treia de fotbal : Corona Brașov a câștigat derby-ul cu SR Braşov

0 942

Echipa de fotbal Corona Braşov a câştigat cu scorul de 2-1 (2-1) meciul jucat vineri după amiază, pe stadionul Tineretului în compania echipei SR Braşov, din cadrul Ligii a treia, seria a cincea. Corona a marcat de două ori prin Drăgoi, în minutele 14 şi 16, în vreme ce, de la SR  Braşov, Firat a redus din handicap în minutul 18.

La finalul partidei, Călin Moldovan şi-a felicitat jucătorii pentru victoria care îi menţine pe primul loc în clasament: „Îi felicit pe băieţi, este o victorie meritată, după un meci aşa cum am prevăzut că va fi, şi anume echilibrat, încrâncenat, un meci care a început foarte bine pentru noi, pentru că am reuşit să facem repede 2-0. Din păcate, am luat foarte repede gol după al doilea gol al nostru, dar spre meritul băieţilor am ştiut să gestionăm foarte bine jocul şi am mai avut în repriza a doua situaţii uriaşe de a marca şi de a ne desprinde decisiv. Chiar dacă nu am marcat, băieţii au reuşit să nu primească gol şi să ne trecem în cont trei puncte importante. Cred că este o victorie izvorâtă din toată energia care a fost înaintea acestui meci, care nu a făcut altceva decât să îi motiveze pe băieţi. Este păcat că înaintea acestui joc, s-a încercat să se manipuleze masa de suporteri braşoveni, suporteri stegari, încercând să ne facă oaia neagră a acestui oraş prin promovarea unor lucruri neadevărate şi care pot fi demontate uşor. Nu suntem oaia neagră, suntem  o echipă de fotbal care a fost formată tot pentru Braşov şi pentru binele fotbalului braşovean. Este o echipă a Braşovului care funcţionează, munceşte, joacă şi care până la urmă tot pentru Braşov se luptă în teren. Tot ce ne mai trebuie este înţelepciunea de a se vedea acest lucru şi de a trage toţi, tot spre binele fotbalului din acest oraş”.

Am început foarte prost meciul. Cred că ne-a fost puţin teamă să jucăm. După ce am primit cele două goluri am avut mai mult curaj, am avut iniţiativa. Am pus mai multă presiune pe careul advers, au apărut şi ocaziile. Cred că dacă reuşeam să egalăm la ocazia mare a lui Cenk, altfel continua meciul. Îmi pare rău pentru toţi suporterii noştri, care şi-au dorit o victorie. Mergem înainte. Mai avem două etape în acest an şi trebuie să câştigăm şase puncte pentru a rămâne acolo sus în clasament”, a spus antrenorul echipei SR Brașov, Liviu Nicolae

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.