Liftul si ascensorul

Liftul si ascensorul

0 62

Printr-o nedreptate din acelea de care viata este plina ochi, ceremonia Invierii, reconstituita in milioane de salase din Romania, a fost concurata de lumina neagra a unui alt fel de petrecere de pe aceasta lume. Ascensorul celest care l-a ridicat pe Hristosul inviat la cerurile Parintelui sau a avut in Romania replica tragica a liftului ruginit, gemand din toate incheieturile, care a coborat in pamant trupul pangarit al unei copile din Arad, smulgand-o pe veci din bratele parintilor sai. De-o parte mormantul biruit, in care moartea a fost calcata in picioare; de cealalta, groapa rece in care aceeasi moarte, sub chipul unui tanar de 17 ani, a trimis trupul unei copile de numai 7, ce nici n-avusese timp sa pacatuiasca.


Ascensorul care urca si liftul ce coboara sunt, altminteri, articulatii ale unei instalatii impersonale. Mecanica inghetata ce regleaza fara sentimente demografia terestra. Natalitatea si mortalitatea sunt doar doi dintre parametrii tehnici inscrisi pe placuta de identificare a masinariei, care n-are nevoie de revizie si functioneaza in virtutea aceleiasi inertii din zorii umanitatii. Unul urca, altul coboara si vor face asta macar pana la sorocul pe care l-au prezis Terrei ecologistii.


Desi mecanica pare intangibila, oarece ajustari s-ar cuveni in programul de functionare. Macar instructiunile tot ar trebui modificate, in asa fel incat utilajul funebru sa nu mai poata cobori in mormant fapturi plapande, maltratate de bestii de toate varstele. Povestea grotesca a fetitei din Arad, violata si apoi ucisa cu bestialitate de un adolescent din partea locului, ar trebui sa aiba o alta rezonanta prin partile Brasovului. Nici n-au trecut doua saptamani de cand trupul copilei de 5 ani din Hoghiz a fost descoperit sub un maldar de panusi de porumb, la numai cativa metri de casa. Asta dupa ce un dispozitiv impresionant de aparatori ai legii si ordinii au cautat saptamani in sir o urma a Roxanei Iakab, disparuta de la finele anului trecut. Indolenta politistilor care au scotocit distrati si fara chef locul in care avea sa fie gasit mult mai tarziu trupul hacuit de sobolani al Roxanei este o palma si pe obrazul celorlalti colegi, care au coborat in cele mai insalubre locuri din zona in incercarea de a gasi un indiciu.


Eficienta politieneasca n-ar fi putut face nimic, desigur, s-o readuca pe fetita la viata. Daca si-ar fi facut, insa, pur si simplu meseria, cu siguranta legistii aveau acum mai multe informatii de prelucrat pentru identificarea faptasului iar sobolanii un festin mai putin.


De la sinistrul caz al Larisei, fetita violata si ucisa la Iasi, acum cativa ani, de catre un adolescent ce locuia in aceeasi scara, se perpetueaza, in catacombe sau pe maidane dezolante, un modus operandi care ar trebui sa dea de gandit deopotriva anchetatorilor si potentialelor victime. Agresorul este un tanar, daca nu cunoscut familiei, cel putin unul care, intr-un fel sau altul, s-a gasit mereu in preajma victimei. Fapta abominabila ce a curmat viata copilelor nevinovate continua in confesiunile pe care orice televiziune ce se respecta se grabeste sa le captureze; asasinii imberbi gasesc resurse sa descrie cu lux de amanunte felul in care si-au violat si apoi ucis plapandele victime. Marturisirile criminalilor gasesc loc in prime-time, de unde reconstituie pe indelete gesturile animalului de care sunt posedati. „Dup-aia am impins-o pe spate si i-am pus mana pe gura”, „Am strans-o de gat fiindca incepuse sa strige” – cu fiecare amanunt dezvaluit mai savarsesc o data cumplita fapta.


Catacomba, maidanul, cotlonul murdar al unei mahalale – decorurile difera, numai regretele sunt aceleasi. Toti isi regreta fapta, cu lacrimi in ochi. Cui sunt adresate regretele? Familiei indoliate, care-si conduce la groapa fiica violata si ucisa? Justitiei, de la care spera ca va consemna constiincios la dosar ca „acuzatul si-a marturisit fapta, o regreta, iar pe timpul detentiei a avut un comportament exemplar, participand la toate activitatile cu scop educativ desfasurate in celula”?


Din „comportamentul exemplar in celula” am vazut o mostra in urma cu cateva zile la televizor. Reporterii unei televiziuni au facut un material cu asasinul Larisei, surprins la clubul inchisorii in timp ce desena diverse chestii pe o bucata de hartie. Am aflat astfel ca violatorul ucigas este bine, regreta fapta si se pregateste pentru o cariera de desenator pentru cand s-o elibera.


Marturisesc ca nu cunosc decat din povesti impactul educativ si recuperator al programelor culturale din puscarie. Tot din povesti stiu cate ceva despre folclorul penitenciar; potrivit acestuia, violatorii au viata grea in puscarie. Cei de copii, una infernala. Se pare ca justitia puscariasilor este mai dreapta decat cea din libertate.


Violatorul Larisei nu parea deloc zdruncinat de verdictul tovarasilor de celula. Era prea degajat, prea culturalizat ca sa fi luat contact cu sentinta necrutatoare de la zdup. Fie a prins un leat mai milostiv, fie programele astea culturale din detentie fac minuni.


Sper din tot sufletul sa citesc raspunsul intr-un raport al Directiei Penitenciarelor iar nu in cronica urmatorului viol de minore.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.