lie Bolojan maschează rușinea României în programul Visa Waiver prin îndemnuri colhoznice

lie Bolojan maschează rușinea României în programul Visa Waiver prin îndemnuri colhoznice

0 156

Neputința lui Ilie Bolojan în treburile importante ale țării este perfect reflectată în situația vizelor americane obligatorii pentru români, deși țări europene mult mai puțin importante pentru SUA, care nu dețin titulatura pompoasă de partener strategic la Marea Neagră, beneficiază de programul Visa Waiver bine merci, cum ar fi Ungaria, Croația, etc. Cum de a ajuns România în situația de Cenușăreasă a Europei în ochii americanilor este explicabil doar prin slugărnicia dezgustătoare de care au dat dovadă loazele corupte care ne-au condus până acum, încă de la Traian Băsescu încoace. Lui Ion Iliescu nu-i puteam pretinde relații spectaculoase cu americanii, pentru că bătrâna șandrama stalinistă, cum îl alinta Vadim Tudor, avea în schimb relații trainice cu rușii, dar măcar așa aveam gaz ieftin.
Ulterior, preșurile pro-occidentale care s-au înfiripat la conducerea statului prin prostirea maselor și prin șterpelirea alegerilor, începând cu derbedeul marinăresc amintit, s-au stropșit la Rusia precum liliputanii la personajul guliveric, pierzând gazele naturale ieftine, însă necâștigând respectul american.
Astfel am rămas fără liberă trecere spre America, situație pe care Ilie Bolojan nu are nicicum de gând s-o rectifice. Și pentru că lucrarea-i depășește capacitățile intelectuale sorosiste reduse,
Bolojan îndeamnă cu insolență poporul la muncă prin îndemnuri colhoznice, crezând că e încă în curtea din spatele Consiliului Județean Bihor.
În același timp, minte cu specificul baronului local ajuns mahăr la București știind că nu poate anihila pensile speciale și salariile nesimțite din Justiție, iar caricatura de reformă administrativă propusă de el începe de jos în sus și va rămâne jos, adică la nivelul bugetarilor neprivilegiați și nesusținuți în sinecuri bănoase de clici politice influente.

Bolojan nu vede, cu iresponsabilitatea-i caracteristică, NU vede vreo problemă din cauza vizelor SUA
„Fiecare țară își stabilește propriile criterii după care permite accesul în țara.” El a subliniat că, așa cum în România pensiile speciale sunt un subiect important, în administrația americană imigrația ilegală este o temă sensibilă și de interes major: „Știți probabil că pentru administrația SUA componenta de imigrație ilegală a fost o temă importantă și pe agenda publică americană, a fost un subiect de interes, cum sunt la noi pensiile speciale.” Bolojan a precizat că este logic ca SUA să adopte măsuri menite să limiteze imigrația ilegală, adăugând: „Nu văd nicio problemă legată de această direcție.”
În același timp, el a reiterat că reintrarea României în programul Visa Waiver trebuie să rămână un obiectiv important: „E o altă chestiune în ceea ce privește reintrarea României în programul de vize, trebuie să rămână un obiectiv important pentru noi. Lucrăm ca acest lucru să se întâmple, hai să lucrăm mai mult și să claxonăm mai puțin.” „Avem probleme legate de pensiile speciale și aici trebuie să intervenim pentru a asigura o justiție socială minimală, iar pensionarea să se facă la o vârstă corectă, care este vârsta normală de pensionare.  Un efort important în următoarea perioadă va fi făcută pe aceste componente”.
Cât despre faptul că doi indivizi de la partide parazitează două funcții de vicepremieri fără portofolii, deci nefâcând nimic toată ziua, Bolojan a sugerat că nu de la cap trebuie începută reforma administrației, ci de la coadă, că aia doi vicepremieri inutile nu reprezintă o problemă.
„Deci doi sunt vicepremieri în plus. Sunt mai multe partide în coaliție și ele au vrut să fie parte din decizie. Dacă fiecare din acești oameni își fac datoria, nu cei doi oameni în plus sunt problema, ci ceea ce vom face.” a spus Ilie Bolojan nonșalant într-o conferință de presă, potrivit Știri pe Surse.

Dan Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.