LIBRIS aduce cartea, noi o rasfoim

LIBRIS aduce cartea, noi o rasfoim

0 153

Interpretarea crimei – Jed Rubenfeld


In 1909, Sigmund Freud, insotit de discipolul si rivalul Carl Jung, face prima si ultima vizita in Statele Unite. O vizita care lasa urme adanci: mai tarziu, Freud va spune ca aceasta calatorie l-a traumatizat, ii va numi pe americani „salbatici”. Povestea incepe in seara fierbinte de august cand Freud ajunge la New York. In Manhattan, intr-un apartament de lux, este gasit cadavrul mutilat al unei femei. A doua zi, alta tanara, frumoasa Nora Acton, scapa in mod miraculos din mainile aceluiasi asasin, dar nu-si aminteste nimic. Doctorul Stratham Young, unul dintre cei mai infocati sustinatori ai lui Freud in Statele Unite, il atrage pe maestru in ancheta, dar curand se pomeneste el insusi prizonier in labirintul unui mister tot mai complicat, implicat in conflictul dintre Freud si Jung.
In acest roman spectaculos, New Yorkul inceputului de secol XX este la fel de fascinant ca dulelul dintre psihanalist si mintea omeneasca. O metropola care se ridica din propriile ei vise si cosmaruri, in care primii zgarie-nori si saloanele stralucitoare ale milionarilor coexista cu bordelurile oribile si cu pivnitele inecate in fum de opiu din Chinatown.


?


Himera credintei in Dumnezeu – Richard Dawkins


„Imaginati-va o lume lipsita de religie. Fara atentate sinucigase, fara 11 septembrie sau?7 iulie, fara cruciade si vanatori de vrajitoare, comploturi, razboaie si separatisti, fara razboaie israeliano-palestiniene, masacre intre sarbi, croati si musulmani, persecutii ale evreilor sau atacuri nord-irlandeze. Fara talibani care sa arunce in aer statui antice, fara executii publice ale celor care profereaza blasfemii si fara femei biciuite pentru crima de a-si fi aratat fata… O lume toleranta si rationala, care sa ia in calcul si posibilitatea ca Dumnezeu nu exista — sub nicio forma si pentru nicio religie“, este provocarea pe care o arunca Richard Dawkins. Autorul, este specialist in biologie evolutionista si profesor la Universitatea Oxford, isi construieste rationamentele premise stiintifice. Elogiata sau condamnata, promovata sau scuzata, acceptata sau respinsa, cartea nu a putut fi un singur lucru: ignorata.


?


Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.