LIBRIS aduce cartea, noi o rasfoim

LIBRIS aduce cartea, noi o rasfoim

0 316

Franturi din asta lume – Jean-Claude Carriere


Cartea ce aduna fragmente din articole de jurnal, statistici, confesiuni, sfaturi, mici perle de intelepciune, pe care Editura Humanitas o publica in Colectia „Rasul lumii”, nu are monumentalitatea volumului „Cercul mincinosilor”, semnat de publicistul Jean-Claude Carriere. Aici, scenaristul si scriitorul francez facea o incursiune foarte incitanta in patrimoniul sapientei umanitatii, strangand laolalta aproape patru sute de istorioare din aproape toate spatiile vietuirii – budist, islamic, chinez, african, evreiesc, indian. Miza cartii era ca povestitorii sunt primii mincinosi ai lumii. Minciunile spuse de ei nu sunt, insa, defel blamabile; la granita dintre mituri, parabole religioase, anecdote, pataniile exemplare ale eroilor anonimi convocati la istorisit lumineaza mentalitati, credinte si convingeri despre temele fundamentale ale existentei – viata, moarte, dragoste, dreptate, ori ipostaze particulare cum este relatia maestru-discipol. „Franturile” nu pretind ca detin intelepciunea suculenta nici ca indeamna la meditatia fecunda din „Cerc”. Asta nu la face mai putin sclipitoare si mai placute si instructive la lectura. De ce locutorii Atenei antice bateau la usa inainte de a iesi dintr-o incapere, cum au decurs negocierile dintre cameramanii amatori si televiziunile din New York in teribila seara de 11 septembrie 2001, de ce locuitorii din Ukbar au interzis actul sexual si oglinzile in secolul al optulea Iata cateva subiecte cu care va puteti delecta, savurand si umorul unor panseuri de genul: „Sunt de acord sa ma culc cu gainile, cu conditia ca uneori sa ma culc si cu puicutele”.


?


Media culpa – Brandusa Armanca


Doctor in filologie, ziarista si profesor de jurnalism, autoarea este semnatara a sute de articole pe teme dintre cele mai delicate ale istoriei recente a Romaniei, petrecute la granita de Vest. Anchete in cazul mafiotului Zaher Iskandarani, regele tigaretelor din Timisoara – un painjenis de coruptie, aservire si reglari de conturi in stil interlop, reportaje din perioada tulbure a embargoului impus Iugoslaviei, pe care Romania l-a incalcat copios, sfidand restrictiile internationale, dar si numeroase studii dedicate fenomenului mediatic romanesc, surprins de la inceputurile sale timide pana la starea actuala, pandita pe alocuri de aceleasi neajunsuri ca in vremurile inaugurale. In prezent director al Centrului Cultural Roman din Budapesta si titularul rubricii cu acelasi nume cu al cartii din paginile ziarului „Ziua” Brandusa Armanca nu a incetat sa examineze pe toate fetele meseria de jurnalist si relatia complexa ce-i leaga pe ziaristi de patronii lor si pe acestia din urma de mediul de afaceri. O privire lucida, neinfluentata de mizele enorme ale jocurilor ce se poarta astazi, ca intotdeauna, pe coridoarele puterii, si care implica, astazi ca intotdeauna, numele unor publicatii de pe piata media.


„Media culpa”, un joc de cuvinte foarte inspirat pentru legaturile subterane si bolnavicioase – cum ar spune proaspatul demisionar de la TVR Tudor Giurgiu – ce leaga numele unor ziare de interesele financiare ale potentatilor zilei, dar care nu dau semne ca vor sa inceteze printr-o atat de simpla recunoastere pe cat sugereaza latinescul „Mea culpa”.


Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.