Libris a publicat cartea urmașului lui Ciprian Porumbescu, scriitorul Lesenciuc: ,,Balada”

Libris a publicat cartea urmașului lui Ciprian Porumbescu, scriitorul Lesenciuc: ,,Balada”

0 312

Cărțile cu adevărat valoroase nu se scriu ușor, te mancină, te chinuie, te frământă, te încercă. La 167 de ani de la nașterea compozitorului Ciprian Porumbescu, scriitorul Adrian Lesenciuc descendent al familiei Golembiovschi-Porumbescu, reușește unul dintre cele mai frumoase romane ale literaturii române, spun cei de la editură.

Bazat pe biografia familiei Porumbescu, cu două personaje centrale, Iraclie și Ciprian, romanul „Balada” este tulburător prin puritatea iubirii și a demnității care învinge diferențe, discriminări, abuzuri. Iubirea și demnitatea celor doi rămân peste veacuri pildă nemuritoare a omului care înfrânge istoria cu ceea ce e mai frumos și profund în sufletul unui popor: cântecul.

Cea mai frumoasă poveste de dragoste nu-i are drept eroi pe Romeo și Julieta, ci pe marele compozitor Ciprian Porumbescu și pe iubita lui, Berta.  „Nu credeam că voi putea încheia vreodată proiectul”, mărturișește autorul. Dar, după 5 ani de efort care a însemnat și o serioasă documentare, „romanul s-a așezat ca o curgere într-o lună (de la jumătatea lui martie până la jumătatea lui aprilie). Ca un fluviu. Pur și simplu l-am lăsat să iasă. „Balada” este romanul meu de pandemie. Din păcate de boala aceea care ne-a măcinat la jumătatea veacului al XIX-lea nu ne-am vindecat și n-am decretat niciodată epidemia de invidie. „Balada”, chiar dacă nu ne vindecă, ar putea fi măcar textul care să ne aline dureri fără cauză.”

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.