LIBERTATEA A OBOSIT
Povestea legată de Caragiale din cafenea, care a spus, privind flacăra unei lumânări că „Eminescu era viu, când noi eram morți”, pare mai actuală, decât toate știrile de ultimă oră.
Pentru că, în timp ce scriu, România fierbe: zeci de mii de oameni ies în stradă(miercuri au protestat la guvern peste 20.000 de români – n.r.), protestând sub steagurile sindicatelor, cerând din nou, ceea ce altădată se numea simplu, respect.
Cred că românii nu protestează ca să schimbe lumea, ci ca să-și aducă aminte că o merită.
În același timp, de peste ocean vine vestea că SUA își reduc prezența militară aici: din aproximativ 2.000 de soldați, vor rămâne doar 1.000.
Poate că geniile noastre ar fi văzut, în această zi dublu tensionată – social și geopolitic – imaginea perfectă a unei țări care trăiește între două extreme: între strada care strigă și puterea care tace și face, între dependența de alții și incapacitatea de a se apăra singură, fie militar, fie moral.
Când Caragiale a spus că „s-a stins o epocă pe care n-o meritam”, poate a intuit că vom ajunge aici, într-o Românie care se mișcă, dar nu înaintează, care strigă, dar nu ascultă, care își pierde reperele și le comemorează doar în zilele libere.
Și totuși, ceva din flacăra acelei lumânări de cafenea încă arde.
Pe străzi, în oamenii obosiți, în cei care nu mai cred, dar tot ies. În tinerii care citesc, în profesorii care rezistă, în medicii care nu pleacă, dar mor, epuizați, în camera de gardă.
Poate acolo, în acea rezistență tăcută, se ascunde dovada că nu suntem chiar morți.
Pentru că, oricât de ironic ar fi spus-o Caragiale azi, privind de la o masă, dintr-o cafenea plină de Wi-Fi și confuzie, realitatea e că Eminescu n-a murit.
Doar România mai încearcă, din când în când, să se trezească.
Autor: Dana Macsim
Sursa: facebook.com
