Legea unitara de salarizare in sistemul bugetar Comprimarea coeficientului maxim de...

Legea unitara de salarizare in sistemul bugetar
Comprimarea coeficientului maxim de la 15 la 12

0 197

Ultimele zile ale saptamanii trecute au marcat evolutii contradictorii legat de Proiectul legii unice de salarizare. Cea mai importanta modificare consta in modificarea, o scadere, a Coeficientului maxim din legea salarizarii de la 15 la 12.
Sambata, dupa sedinta de Guvern, ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a anuntat ca proiectul de act normativ, in varianta imbunatatita duminica, va fi discutat din nou, luni, si cu sindicatele, si a apreciat ca poate fi finalizat pana pe 2 septembrie, cand Executivul demareaza procedura asumarii raspunderii in fata Parlamentului si pe legea unica de salarizare. Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, declara ca discutiile pe marginea legii unice de salarizare sunt pe ”un drum bun, al dialogului”. „In cursul zilei de maine ( duminica – n.r.) vom avea intalniri cu toti ministrii care au de facut mici corectii, astfel incat legea sistemului unitar de salarizare sa ne dea certitudinea ca atinge principiile pe care le-am stabilit: echitatea, predictibilitatea si transparenta procesului”, a spus el.
Discutiile pe marginea legii unice de salarizare in domeniul bugetar au continuat, duminica, la nivelul Cabinetului Boc, premierul intalnindu-se la Palatul Victoria cu o parte a ministrilor care au observatii in legatura cu grila de salarizare, pentru a face ”mici corectii” in sistem.
La discutii au participat ministri sau secretari de stat de la Finante, Munca, Justitie, Educatie si Sanatate.
Guvernul a decis sa accepte propunerea sindicatelor de a reduce diferenta dintre salariile minime si cele maxime din grila Legii unitare de la 1/15 la 1/12, urmand ca Ministerul Muncii sa finalizeze proiectul de lege pana luni seara, potrivit unor surse participante la discutie.
Toti coeficientii cuprinsi intre 9 si 15 au fost comprimati intre nivelurile 9 si 12, iar coeficientul maxim din grila va fi atribuit doar presedintelui Romaniei, care ar urma sa aiba cel mai mare salariu din Sistemul bugetar, a informat pentru NewsIn unul dintre participantii la intalnirea de duminica.
Guvernul nu a luat o decizie nici in privinta coeficientului 1, fixat in prezent la valoarea salariului minim si care sta la baza intregii grile.
O noua runda de negocieri cu sindicatele este programata pentru luni, iar proiectul de lege ar urma sa fie distribuit ministrilor pana marti, urmand ca in sedinta de guvern de miercuri sa se ia o decizie in ce priveste asumarea raspunderii.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.