,,Legea recunoștinței” – copiii obligați să plătească pensie predecesorilor

,,Legea recunoștinței” – copiii obligați să plătească pensie predecesorilor

Conform unui proiect de lege iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD, copiii majori, apţi de muncă, sunt obligaţi să întreţină şi să îngrijească părinţii şi bunicii care se află în dificultate şi necesită sprijin material, anunță DIGI 24.
Aceștia ar putea fi obligaţi să plătească o pensie de sprijin de până la o cincime din venitul net lunar.
În cazul în care nu fac asta, pot fi pedepsiţi cu închisoare de până la 3 ani sau amendă.

Iniţiativa, care a fost depusă la Senat, poartă numele de „Legea recunoştinţei între generaţii” şi reglementează raporturile juridice, morale şi materiale între copii şi părinţi, copii şi bunici, copii şi străbunici din aceeaşi familie.
Legea este iniţiată de deputatul PSD Dumitru Gherman şi semnată de 72 de parlamentari social-democraţi, printre care şi ministrul Muncii, Marius Budăi dar şi de un deputat ALDE.
Legea stabileşte drepturile şi obligaţiile părinţilor de a-şi creşte şi educa propriii copii.
Legea mai prevede că ,,în circumstanţe excepţionale (boală gravă, handicap sever, mutilare sau altă dizabilitate a părintelui), copiii majori pot fi obligaţi de către instanţa judecătorească să participe la cheltuielile suplimentare generate de starea în care se află părintele”.

Părinţii şi bunicii au dreptul la respect şi recunoştinţă din partea copiilor. Mai mult, în caz contrar, să existe și sancțiuni.
Aleşii susţin că tot mai mulţi vârstnici suferă de „abandon emoţional”, deoarece nu au mai fost vizitaţi de copii sau nepoţi de ani de zile. Parlamentarii dau vina pe acest fenomen pe migraţia românilor în străinătate pentru locuri de muncă mai bune.
Dumitru Gherman, inițiatorul proiectului de lege spune că: La baza acestei propuneri stă o declarație a Consiliului UE, a PE, din 2012, an care a fost desemnat ca să citez exact „anul european al îmbătrânirii active și al solidarității între generații”. Deci aceste idei circulă în toata Europa.

Mai mult, aleşii spun că de multe ori vârstnicii abandonaţi suferă şi de probleme de sănătate şi trăiesc la limita subzistenţei. Iar cum aplicarea de rele tratamente copilului minor sau abandonul acestuia se predepseşte cu închisoarea, este discriminator ca odată ajunşi adulţi, copiii să nu aibă aceleaşi obligaţii faţă de părinţi.
(…) Sunt aproape 2 milioane de pensionari care au în jur de 1000 de lei. (…). Acest proiect de lege nu implică fonduri de la stat, e o reglare, pe linie directă în familie, dar o reglare pe baza unei legi.

Potrivit proiectului, pensia de întreținere plătită de copiii majori se stabilește pe cale amiabilă, dar se poate ajunge şi în instanţă.
Însă pensia nu poate depăși o cincime din venitul net al celui obligat să o plătească.

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.