Legea Educatiei – intoarsa din drum

Legea Educatiei – intoarsa din drum

0 196

Senatul a luat decizia cu 71 voturi „pentru”, 15 voturi „impotriva” si doua abtineri, dupa o ora de interventii pe procedura din partea tuturor grupurilor parlamentare.
Pentru stabilirea termenului de 30 de zile, liderii de grupuri parlamentare au luat o pauza de consultari, opozitia solicitând fie un termen mai scurt, fie promisiunea UDMR si PDL ca la viitoarea dezbaterii in plen a Legii educatiei puterea nu va incercare amânarea votului.
Propunerea de eliminare de pe ordinea de zi a Legii educatiei si retrimitere a proiectului la Comisia de invatamânt a fost formulata de liderul senatorilor PDL, Cristian Radulescu, reprezentantii PNL, prin liderul Puiu Hasotti, precizând ca vor vota impotriva, cu argumentul ca legea a primit deja un raport si trebuie discutata in plen, informeaza Mediafax.
Solicitarea de retrimitere la comisie a Legii a fost argumentata si de Radu Berceanu, care a invocat opinia celor sase reprezentanti ai arcului guvernamental din Biroul Permanent, ca raportul comisiei de invatamânt a fost intocmit fara respectarea Regulamentului Senatului.
Liderul democratilor, Cristian Radulescu, a precizat ca motivul pentru care PDL pune sub semnul intrebarii corectitudinea si seriozitatea raportului comisiei este faptul ca in decurs de o saptamâna, cât timp PDL si UDMR au lipsit de la comisie, reprezentantii opozitiei au adoptat tot atâtea articole câte au fost adoptate in patru luni, când comisia a lucrat in plen complet.
Radulescu a mai afirmat ca, in opinia PDL, termenul dat comisiei pentru refacerea raportului ar trebui sa fie de cel putin o luna.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.