Lege privind masurile pentru combaterea intarzierii in executarea obligatiilor de plata

Lege privind masurile pentru combaterea intarzierii in executarea obligatiilor de plata

0 94
Va reamintim ca incepand din 5 aprilie a intratin vigoare Legea privind masurile pentru combaterea intarzierii in executarea obligatiilor de plata a unor sume de bani rezultand din contracte incheiate intre profesionisti si intre acestia si autoritati contractante.
Documentul a fost publicat in Monitorul Oficial din 02 aprilie 2013, el stabilind termenele maximale la plata ce pot fi agreate in contracte. Legea fixeaza termene atat intre contractele semnate cu autoritati publice, dar si intre celelalte categorii de operatori economici de  drept  privat, societati comerciale sau persoane fizice autorizate.
Legea transpune Directiva nr. 7/2011 privind combaterea intarzierilor la plata in tranzactiile comerciale. Se aplica tuturor profesionistilor, iar profesionist in intelesul legii este orice persoana fizica sau juridica ce exploateaza o intreprindere cu scop lucrativ.
Altfel spus, profesionisti in intelesul acestei legi sunt toate persoanele juridice organizate ca societati comerciale, companii nationale, regii autonome sau orice alta persoana juridica ce desfasoara activitati de natura comerciala, inclusiv persoanele fizice ce desfasoara activitati independente, profesii libere, cunoscute sub denumirea generica de PFA.  
Legea stabileste termenele maximale de plata pentru urmatoarele situatii:
 – pentru contracte desfasurate intre profesionisti, cum ar fi livrarile de bunuri/prestarile de servicii desfasurate intre doua societati comerciale sau prestarile efectuate de persoane fizice PFA catre diversi clienti;
 – pentru contractele la care beneficiarii bunurilor/prestarilor de servicii sunt autoritatile contractante, prin autoritate contractanta intelegandu-se orice autoritate publica a statului roman ce reprezinta un organism de drept public cu personalitate juridica infiintat sau finantat de autoritati publice din Romania.
 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.