Lecția turcă de patriotism: De ce la ei Canakkale este sfânt, iar la noi Mărășeștiul este uitat ?
„Eroii nu mor atunci când cad pe front,
ci atunci când sunt uitați de cei pentru care s-au jertfit”!
Cele două bătălii, Mărășești și Canakkale (Gallipoli), reprezintă momentele astrale de sacrificiu suprem pentru România și Turcia.
Deși purtate în contexte diferite ale Primului Război Mondial, ambele au fost lupte de tipul „totul sau nimic”, unde supraviețuirea statului a depins de determinarea individuală a soldatului din tranșee.
Iată o analiză comparativă a acestor două pagini de eroism și a modului contrastant în care posteritatea a ales să le onoreze:
1. Mărășești și Canakkale: Spiritul sacrificiului total
Asemănări: Dincolo de limita rezistenței
Ambele bătălii au fost definite de o încrâncenare care a sfidat logica militară a vremii.
• Zidul de netrecut: La Canakkale (1915), trupele otomane au oprit debarcarea aliaților într-un efort defensiv disperat. La Mărășești (1917), deviza „Pe aici nu se trece!” a devenit realitate prin rezistența românească în fața ofensivei germane a Mareșalului von Mackensen.
• Jertfa conștientă: În ambele cazuri, soldații au luptat cu spatele la perete. Pierderea acestor bătălii ar fi însemnat dispariția definitivă a statalității (anihilarea României ca entitate suverană, respectiv dezmembrarea totală a Anatoliei).
• Eroismul individual: de la sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu la „sergentul Yahya” din Turcia, ambele națiuni și-au extras forța din acte de curaj individual care au coagulat moralul întregii armate.
2. Diferența de cult al memoriei: Recunoștință vs. Omisiune
Deși actul de vitejie a fost similar, modul în care cele două societăți se raportează astăzi la aceste evenimente este profund diferit.
Turcia: Cultul eroului ca fundament național
În Turcia, victoria de la Canakkale (18 martie) este coloana vertebrală a identității naționale moderne.
* Zi de Sărbătoare: Este comemorată cu o fastozitate imensă, fiind considerată preambulul Războiului de Independență condus de Mustafa Kemal Ataturk.
* Educație și pelerinaj: fiecare elev turc învață că existența sa modernă se datorează sângelui vărsat la Gallipoli.
Situl este un loc de pelerinaj național permanent, nu doar un monument uitat.
* Respect instituțional: Statul investește constant în menținerea memoriei vii, transformând victoria într-un simbol al unității dincolo de doctrinele politice.
România: Memoria în umbra indiferenței
În contrast, Mărășeștiul, deși recunoscut istoric drept „Verdunul românesc”, suferă de o marginalizare simbolică.
* Absența Sărbătorii Naționale: Deși 6 august este data de apogeu a bătăliei, aceasta nu este marcată ca o sărbătoare națională de anvergură care să oprească țara în loc pentru reflecție.
* Degradarea atenției: din păcate, ceremoniile de la Mausoleul de la Mărășești au devenit adesea evenimente locale sau bifate formal de autorități, fără o implicare emoțională colectivă la nivel de masă.
* Eroziunea istorică: în curricula școlară și în discursul public, Mărășeștiul riscă să devină o simplă notă de subsol, pierzând teren în fața altor priorități de moment, în timp ce eroii de atunci sunt adesea „uitați” în manuale abstracte.
Concluzie
Dacă
la nivel de luptă și curaj, Mărășești și Canakkale sunt oglinzi perfecte,
la nivel de recunoștință, ele reprezintă două lumi opuse.
Turcia a ales să își construiască viitorul pe respectul necondiționat față de sacrificiul strămoșilor, în timp ce România pare să sufere de o amnezie selectivă, tratând cel mai important moment de salvare a statului cu o modestie care frizează adesea neglijența.
„Eroii nu mor atunci când cad pe front, ci atunci când sunt uitați de cei pentru care s-au jertfit”.
Autor: Sunay Omer
Sursa: facebook.com
