Le urez romanilor sa reziste. Este ultimul 1 Decembrie sub Regimul...

Le urez romanilor sa reziste.
Este ultimul 1 Decembrie sub Regimul Basescu

0 61

„Le urez romanilor sa reziste, sa treaca peste acest moment greu pentru tara noastra si sa stie ca este ultimul 1 Decembrie pe care il mai avem sub regimul Basescu” a declarat, miercuri, presedintele PSD, Victor Ponta la finalul unei dezbateri despre justitie, de la Cluj-Napoca.
Presedintele PSD, Victor Ponta a lansat, miercuri, la Cluj-Napoca, in prezenta liderului PNL, Crin Antonescu, a celui al PC, Daniel Constantin, si a peste 1.600 de reprezentanti ai USL din intreaga tara, un contract politic de zece puncte intitulat „Angajament pentru Romania”.
Prin acest angajament, Uniunea Social Liberala promite sa nu colaboreze cu Traian Basescu si cu PDL.

Intrebat la finalul dezbaterii ce anume ureaza romanilor de 1 Decembrie, Ponta a spus ca le ureaza „sa reziste, sa treaca peste acest moment greu pentru tara noastra”.

Victor Ponta aminteste in discursul sau despre consecventa ardelenilor in a-i acorda credit lui Traian Basescu, chiar si atunci cand romanii din alte regiuni ale tarii l-au respins.
„Chiar si in 2009, oamenii din Ardeal au crezut in Basescu si in PDL. Aici, la Cluj, si aici, in Ardeal, infectia PDL-ului a izbucnit, in ultimele zile, cu o violenta incredibila, chiar socanta pentru unii. Cred ca oamenii din Transilvania isi dau seama acum ca au fost mintiti si inselati de un om ca Traian Basescu” a adaugat liderul PSD.
„Daca vom castiga la anul in Transilvania, vom castiga in toata Romania” a declarat, la Cluj, Victor Ponta.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.