Lazarelul – stravechi zeu al vegetatiei

Lazarelul – stravechi zeu al vegetatiei

0 1499

Sambata dinaintea duminicii Floriilor are o semnificatie aparte in calendarul popular, dar si in cel religios, purtand denumirea de Sambata lui Lazar.
Lazarelul are doua aspecte: dansul ritual executat de copii în Sambata Floriilor, precum si ceremonialul executat de un grup feminin, în genul colindelor, dedicat zeului vegetatiei Lazar (Lazarica), referindu-se la moartea si renasterea lui anuala, odata cu venirea primaverii. Se crede ca radacinile acestei traditii ar fi ceremonialurile dedicate zeilor vegetatiei – Dionysos, Adonis, Afrodita, Attis, Osiris (I. Ghinoiu).
Dupa legendele populare Lazar a fost frate cu Cucul. Cucul s-a ratacit de Lazar si se striga unul pe altul. Cine nu serbeaza ziua lui Lazar se umple de pistrui.
Obiceiurile care se practica in aceasta zi se refera la o datina veche de sute de ani, aceea a Lazarelului.
Fetele merg impodobite cu coronite din salcie, canta si CUNUNA SALACIIprimesc oua, pe care apoi le rosesc. Ele povestesc moartea nefericita a unui tanar pe nume Lazar. Una din fete, supranumita Lazarita, se imbraca in mireasa. Cantecul povesteste despre plecarea lui Lazar cu oile de acasa, moartea lui neasteptata, scaldarea rituala in lapte dulce si imbracarea defunctului cu frunze de nuc si aruncarea scaldei pe sub nuci.
In lumea satului arhaic romanesc, nu numai cetele de baieti detineau cheile timpului sacru practicand cu regularitate ritualuri precum “Calusul”, “Junii Brasoveni”, “Sumedrul”, ci si cetele de fete se adunau frecvent pentru a marca momente calendaristice cu puternica incarcatura spirituala, asa cum este si “Lazarelul”.
Lazarelul, cu varianta sa regionala Lazarita, este un moment de innoire a timpului calendaristic de tipul obiceiului popular “Focul lu Samedru” frecvent practicat odinioara in sudul Munteniei si Dobrogea, de catre cetele de fete in Sambata Floriilor.
CUNUNA 1Iata cum descrie etnologul Ion Ghinoiu desfasurarea ritualului: “personajul central, Lazarita, imbracata in rochie de mireasa sau ie alba, cu coronita de flori pe cap, se plimba cu pasi dansanti, inainte si inapoi, in interiorul cercului format din suratele sale, pe o melodie simpla, duioasa, care povesteste drama eroului vegetatiei: plecarea de acasa a tanarului cu oile sau cu caprele, catararea in copac pentru a dobori frunza animalelor, moartea lui naprasnica prin caderea din arbore, cautarea indelungata si gasirea trupului neinsufletit de surioare, aducerea acasa si jelirea, scaldarea in lapte dulce si imbracarea in frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci si in final invierea lui Lazar si metamorfozarea sa in flori si vegetatie luxurianta”.
Momentul final era marcat printr-o hora vesela a suratelor.
La origini purtand numele unui zeu local al vegetatiei, obiceiul a fost crestinat partial sub influenta textului biblic. In Evanghelia dupa Ioan se vorbeste despre Lazar cel sarac, fratele Martei si al Mariei (11, 1-45 ), inviat de Iisus inainte de Intrarea in Ierusalim.
Intre aceste date consemnate in Evanghelia citata si ceremonialul pagan pastrat in calendarul popular este o distanta apreciabila, crede Ion Ghinoiu, usor de sesizat din prezentarea sumara de mai sus a ritualului.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.