Laude gratuite la PSD Brasov

Laude gratuite la PSD Brasov

0 207

Pentru activitatea dusa, in viziunea lor, de cand cu coalitia si in lipsa altor laudatori, cei de la PSD Brasov s-au hotarat sa isi puna eiinsisi coroana de lauri pe scafarliile cam prea incinse pentru acest anotimp politic.
Purtatorul de vorbe al PSD Brasov, Razvan Popa, a incins ieri, in cadrul conferintei de presa, samovarul cu ceai de apa chioara, astfel ca pe pereti s-au condensat, vremelnic, diferite fantome.
Aburul laudelor s-au transformat in meritul schiop al introducerii pensiei minime, alaturi aparand fantoma pensionarului sarac care umbla cu reteta compensata 90% pe la farmacii.
Si intr-adevar, aceste fantome ale aburelii au disparut repede, nefiind vazute de nimeni, la fel ca raiul promis de un popa beat
Vazand ca nimeni nu s-a prins de facatura, domnul Razvan Popa a mai indreptat un jet de abur spre alt perete, zugravit tot in culorile preocuparilor social-democrate pentru necazurile si grijile celor multi si obiditi. Astfel a aparut fantoma taranului cu o mana pe coarnele plugului, cu cealalta indemnand boii si cu a treia luand multumit subventia promisa de statul din care face parte PSD-ul.
„Aceeasi situatie este valabila si in cazul acordarii subventiilor pentru agricultori (aceeasi situatie ca in cazul pensionarilor, n.a.), incepand cu aceasta luna. Am dovedit ca ne respectam promisiunile electorale.”
La aceste cuvinte, domnul Popa arata ca Pinocchio pana sa se lase de mintit.
Caci tot ce afirma domnul Popa este inca nedus la indeplinire, in cale ivindu-se motivari guvernamentale cu duiumul. Respectarea promisiunilor se afla inca, din motive puerile si de aceea nu le mai insir, in faza conceptiei lor pe o hartie atat de subtire, incat fiecare litera o scrijeleste, ducand-o spre inexistenta.Iar atitudinea din declaratii ale pesedistilor brasoveni mi se pare ca aceea a omului ametit care, dupa un pariu cu colegii de „breasla”, face pipi, in plina zi, in preajma unui politist comunitar, stropind peretele cladirii doar cat sa castige glaja cu rachiu pusa ca pot.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.