Laszlo Tokes nu renunță la dobândirea autonomiei

Laszlo Tokes nu renunță la dobândirea autonomiei

6 261

Preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), Laszlo Tokes, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că schimbarea de regim din decembrie 1989 nu este completă fără dobândirea autonomiei maghiare. El a acuzat ”nomenclatura UDMR” că a uitat revendicările comunității maghiare.

„Considerăm că schimbarea de regim trebuie să aibă loc şi pe plan minoritar, deoarece schimbarea de regim prin căderea dictaturii în România nu este completă fără o astfel de schimbare de regim pe plan minoritar, respectiv dorim să dobândim libertatea comunităţii noastre, mai ales prin dobândirea autodeterminării, a drepturilor autonomiei maghiare”, a spus Laszlo Tokes, potrivit Agerpres.

În context, el a amintit de Tratatul de la Trianon.

„Paralel cu aniversarea Revoluţiei are loc anul acesta centenarul Dictatului de la Trianon, de când Transilvania a fost alipită Regatului Român. Cum se ştie, nu ducem o politică revendicativă, negativă în legătură cu acest centenar, ci punem accentul pe solidaritatea naţională şi pe o atitudine pozitivă faţă de cele întâmplate cu 100 de ani în urmă”, a menţionat preşedintele CNMT.

Laszlo Tokes a adăugat că până şi UDMR a uitat de revendicările comunităţii maghiare
„Chiar de la bun început am pornit sub semnul acestor revendicări şi drept răspuns la aceste revendicări s-a elaborat Declaraţia FSN din ianuarie, în care s-a recunoscut dreptul comunităţii maghiare, drepturile colective ale comunităţii maghiare din România, respectiv nu s-a negat dreptul comunităţii maghiare la autonomia teritorială. (…) Între timp, din păcate, chiar şi nomenclatura UDMR a dat uitării această revendicare de bază a ţinutului secuiesc şi a regiunii Partium, care necesită un statut special autonom”, a subliniat liderul CNMT.

În continuare, Laszlo Tokes a spus că „solicităm ca UDMR să-şi revizuiască politica actuală şi să cooperăm în strânsă unitate refăcută pentru înfăptuirea acestui deziderat al ungurimii”.
El s-a referit şi la alegerile din acest an şi a spus că votanţii maghiari trebuie să fie recuperaţi, iar UDMR să accepte concurenţa.
„Alianţa Maghiară din Transilvania se pregăteşte de alegeri, considerăm că politica maghiară din România este periclitată de o asimilaţie politică în partidele româneşti. Tot mai multe voturi se pierd la partidele româneşti. Dacă dorim să păstrăm baza alegătorilor maghiari în jurul partidelor maghiare prin concurs şi prin cooperare, atunci reuşim să maximizăm puterea reprezentanţei maghiare din România. Este absolut necesar să redobândim electoratul maghiar. Se ştie că de la un milion, câte voturi am avut cu 30 de ani în urmă, am scăzut la sub 400.000. (…) Este absolut necesar ca aripa politică naţională să se întărească şi, nu ca duşman, UDMR trebuie să accepte ca şi concurenţă natural politică partidul Alianţa Maghiară din Transilvania. Sper să ajungem la această înţelepciune şi să avem câştig de cauză cu ocazia alegerilor„, a mai spus Laszlo Tokes.

COMENTARII

  1. Cotidianul a scris recent că ministrul Victor Costache nu apare pe lista membrilor Societății Franceze de Chirurgie Toracică și Cardio-Vasculară din Paris (str. Vincent Auriol, no 56). Cînd a fost la sesiunea științifică pentru care a lipsit de la ședința de guvern cu cele 25 de ordonanțe, el era printre cei 7 invitați să țină o comunicare. Nimic mai mult.
    Cum Victor Costache lipsește de pe lista publică a membrilor Societății franceze, am sunat la secretariatul acesteia (cum o puteți face și dv. la telefonul de mai jos ) de la care am aflat același lucru. Că dr. Victor Costache nu este membru titular al Societatea Franceză de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică (www.sfctcv.fr).
    Pentru verificări folosiți: Société Française de Chirurgie Thoracique et Cardio-Vasculaire 56, boulevard Vincent Auriol, 75013 Paris, tel 01 53 62 91 19.

  2. BOZGOR IMPUTIT,este o insulta!
    Dar ca fost pastor reformat ,ajuns … popa raspopit si curvar care si-a parasit nevasta si 3 copii,
    ESTE UN TRIST ADEVAR , care ii compromote pe maghiari !!
    1

  3. TOKES stie,dar face pe prostu…
    În momentul unirii Transilvaniei cu România, 1 Decembrie 1918, secuii din Transilvania nu aveau nici urmă din autonomia medievală.
    În 1876, în urma reformei administrative din Regatul Ungariei, parte a Imperiului Austro-Ungar, au fost anulate ultimele resturi ale autonomiei secuieşti. În Evul Mediu, în cadrul Regatului Ungariei şi apoi în Principatul Transilvaniei, secuii aveau autonomie în schimbul slujbei militare necondiţionate, adică formau avangarda sau, după caz, ariergarda armatei.Atat si nimic mai mult.

  4. Ca sa provoci „discutii”… pe invers,este de-ajuns sa pui pe hartie
    asemenea prostii de care nici Tokes nu e in stare!

  5. Acest BOZGOR IMPUTIT si AGENT AMERICAN (CIA) care a declansat , cu ajutorul BORFASILOR din CIA, LOVITURA de STAT din 1989 trebuie expulzat din tara sau rastignit.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.