Laptele a dat in foc

Laptele a dat in foc

0 144

Ieri, peste 100 de fermieri, crescatori de bovine si, astfel, producatori de lapte, au demonstrat la Bucuresti pentru a convinge procesatorii sa le plateasca, in loc de 1,30 lei, 1,50.
La prima vedere pare o suma mica, cea pretinsa, de 20 bani. Dar luat la zeci si sute de litri zilnic, ies ceva banuti.
Producatorii solicita aceasta marire a pretului motivand-o, in principal, prin pretul tot mai mare al motorinei, combustibil folosit la lucrarile necesare intretinerii fermelor de vaci. Insa se are in vedere si scumpirile in general ale tuturor produselor din Romania, printre care furajul, apa, curentul electric etc.
Nu se uita nici comparatia celor 1,30 lei/litru dati producatorilor si pretul din raftul magazinelor, care ajunge la 3,50 – 4,00 lei/litru.
Protestatarii s-au deplasat si in fata ambasadei Frantei la Bucuresti, deoarece multe fabrici procesatoare apartin unor concerne conduse de francezi. Reprezentantii ambasadei au promis colaborare in solutionarea conflictului.
O anexa la povestea aceasta ar putea fi si nefunctionalitatea sistemului de acordare a subventiilor catre agricultori, si acest lucru nu numai in ce priveste laptele, ci per totalul lui. Si aici poate fi invinovatit numai Ministerul Agriculturii.
Pe urma mai este si influenta impunerii anumitor conditii de catre marile magazine pentru preluarea de la procesatori si vinderea laptelui catre consumatori, problema a carei solutionare, per ansamblul ei (cu referire si la celelalte marfuri), este pe cale de solutionare.
In context se poate aminti faptul ca rafturile magazinelor din Germania s-au golit de lapte in urma grevei (de livrare a laptelui catre procesatori) a producatorilor germani, greva inceputa acum circa doua saptamani, si declansata cam tot din aceleasi motive, dupa cum anunta agentiile de presa.
Iata cum si acolo sunt nemultumiri – este drept, in cadrul unei prognozate crize alimentare mondiale – cu toate ca pe acolo banul are un sunet mai profund.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.