Lafarge – abuz de pozitie dominanta !?

Lafarge – abuz de pozitie dominanta !?

0 108

Consiliul Concurentei Consiliul Concurentei investigheaza un posibil abuz de pozitie dominanta al companiei Lafarge Ciment, inspectorii autoritatii efectuand joi inspectii inopinate la sediul central al Lafarge Ciment, precum si la cele doua puncte de lucru ale acestei companii, Hoghiz si Medgidia, a anuntat autoritatea de concurenta.
Daca este gasita vinovata, in functie de gravitate si durata abaterii, compania risca o amenda de pana la 10% din cifra de afaceri pe anul anterior finalizarii investigatiei, a declarat pentru HotNews.ro, Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.
Investigatia a fost declansata ca urmare a unei plangeri privind un posibil abuz de pozitie dominanta al Lafarge Ciment pe piata sortimentului de ciment CEM I 52,5R din Romania.

Posibila amenda de pana la 10% din cifra de afaceri
Sesizarea atrage atentia ca Lafarge Ciment ar fi singurul producator al acestui sortiment de ciment pe piata din Romania.
„Ancheta a fost declansata astazi in urma unei plangeri initiate de un agent economic, care acuza un posibil abuz de pozitie dominanta a Lafarge Ciment. Plangerea atentioneaza ca Lafarge Ciment este singurul producator al sortimentului de ciment CEM I 52,5R din Romania. In medie investigatiile tin intre un si jumatate si doi ani. Daca respectiva companie este gasita vinovata, in functie de durata si de gravitatea abaterii poate fi amendata cu pana la 10% din cifra de afaceri pe anul anterior finalizarii investigatiei”, a declarat pentru HotNews.ro, Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.

Lafarge Ciment: Actionam exclusiv respectand legislatia concurentei
Intr-un comunicat remis HotNews.ro, Lafarge Ciment spune ca va raspunde solicitarilor autoritatii de concurenta, dar ca actioneaza exclusiv potrivit legislatiei privind concurenta.
„Lafarge Ciment (Romania) a raspuns si va raspunde cu promptitudine intotdeauna solicitarilor Consiliului Concurentei in vederea sustinerii exercitarii atributiilor acestuia, in calitate de autoritate de concurenta, conform prevederilor legii. Lafarge Ciment (Romania) reitereaza cu aceasta ocazie, faptul ca actioneaza exclusiv cu respectarea prevederilor legislatiei privind concurenta, ceea ce se reflecta pe deplin in politica specifica implementata la nivel de Grup”, se arata in comunicatul Lafarge Ciment.
Documentele si declaratiile ridicate in cadrul inspectiilor inopinate se afla in analiza Consiliului Concurentei, in cadrul procedurii specifice de investigatie.
Inspectia inopinata este unul dintre instrumentele legale des folosite de Consiliul Concurentei in cadrul investigatiilor declansate, fiind cel mai eficient instrument de obtinere a unor dovezi privind posibile incalcari ale regulilor de concurenta. De asemenea, Comisia Europeana apeleaza la acest instrument in cadrul investigatiilor pe care le declanseaza.

Potrivit datelor Ministerului de Finante, Lafarge Ciment a avut in 2007 o cifra de afaceri de peste 1,08 miliarde lei (RON).
Lafarge, Holcim si Carpatcement, amenda de peste 980,5 miliarde lei vechi in 2005 pentru incalcarea concurentei
In 2005, la capatul unei investigatii privind cresterea semnificativa si simultana a preturilor practicate de catre producatorii de ciment din Romania, perioada 31.12.2004 – 31.03.2004, Consiliul Concurentei a amendat pe cei trei producatori de ciment din Romania (Lafarge, Holcim si Carpatcement) pentru incalcarea legilor concurentiale prin participarea la un cartel de fixare a preturilor, pe piata cimentului din Romania.
Conform datelor Concurentei, Lafarge a fost amendata cu peste 377,2 miliarde lei vechi (constatandu-se rolul de initiator ale acestei companii), respectiv 6,5% din cifra sa de afaceri pe anul 2004, Holcim a primit amenda de peste 290 miliarde lei, respectiv 5,5 % din cifra sa de afaceri pe anul 2004, iar Carpatcement a primit o amenda de peste 313,2 miliarde lei, adica 6% din cifra sa de afaceri pe anul 2004.
Holcim nu a formulat actiune in instanta impotriva acestei decizii a Consiliului Concurentei, Lafarge Romcim si-a retras cererea de chemare in judecata pe care o inaintase Curtii de Apel Bucuresti, Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal (in septembrie 2005), iar Carpatcement a atacat in instanta decizia Consiliului Concurentei si a castigat.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.