Lacul din Poiana Brasov nu a intrat inca la apa

Lacul din Poiana Brasov nu a intrat inca la apa

1 330

Primarul George Scripcaru a dat de curand un avertisment conducerii societatii „Aurelius Imparatul Romanilor” SA din Sibiu, ca in termen de sapte zile sa finalizeze lucrarile de curatenie la lacul din Poiana Brasov.


„Trebuia ca lucrarile sa fie terminate pe 1 iulie, dar nu am fost de acord sa se dea drumul la apa, fiindca n-am fost multumit de modul cum s-a facut igienizarea si am emis o somatie, cerand ca intr-o saptamana totul sa fie curatat. Exista pregatit un proces-verbal de contraventie, amenda fiind de 50.000 de lei pentru cazul in care firma nu se va conforma”, a spus primarul George Scripcaru.


Anul trecut plenul Consiliului Local Brasov s-a asociat cu societatea sibiana in vederea reabilitarii obiectivului turistic. Durata asocierii cu firma sibiana este de 20 de ani si poate fi prelungita cu acordul partilor.


Contractul prevede ca asociatul prim, respectiv societatea „Aurelius Imparatul Romanilor” sa contribuie cu 500.000 euro, suma necesara realizarii investitiilor. Conform contractului de asociere, municipalitatea se va ocupa de obtinerea autorizatiilor, a avizelor si acordurilor necesare desfasurarii in conditii de legalitate a activitatilor ce fac obiectul asocierii. Actul prevede ca firma sibiana va primi 80% din veniturile realizate din exploatarea lacului in scop de agrement si activitati comerciale, iar municipalitatea va avea 20% din incasari, dar nu mai putin 4.285 de euro/an.


M.O.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.