La Timisoara – Craciunul Pasarilor !

La Timisoara – Craciunul Pasarilor !

0 222

Timisorenii vor sa reinvie o veche si frumoasa traditie – Craciunul Pasarilor – cunoscuta in perioada de dinainte de Primul Razboi Mondial si in cea interbelica, atunci cand cuplurile din inalta societate a orasului, in frunte cu primarul urbei, mergeau in Parcul Franz Josef si hraneau pasarile.
“In 1932, cercetatorul stiintific Dionisie Lintia, primul ‘ornitolog al Statului’, a creat Asociatia Banateana de Protectie a Naturei, impreuna cu care a initiat Craciunul Pasarilor, o manifestare care se dorea a fi o campanie de hranire a pasarilor pe timp de iarna. Hranitul de iarna este definitoriu pentru a ‘lega’ pasarile de un anumit loc”, a declarat, pentru AGERPRES, cercetatorul stiintific dr. Andrei Kiss, coordonatorul Sectiei de Stiinte ale Naturii din cadrul Muzeului de Istorie a Banatului Timisoara.
Potrivit cercetatorului, in ultima jumatate de veac, obiceiul s-a pierdut, iar pasarile sedentare sufera din cauza lipsei de hrana. El arata ca parcurile din Timisoara s-au construit pe baza vechilor paduri, dar nu mai exista liziere, tufisuri sau copaci batrani, scorburosi, unde pasarile sa isi faca cuib si sa aiba sursa de hrana.
“Cum putrezeste o creanga, Primaria vine si o taie ca sa nu cada peste oameni. Pasarile sunt, astfel, tarate de aceasta posibilitate naturala de a afla hrana suficienta. Sunt afectate speciile de pasari de talie mica (cojoaica, ticleanul, pitigoii, vrabiile, graurii), dar si cele de talie mai mare (bufnite, lilieci, parsi). Copacii fiind mai mereu tineri nu ajung la maturitate sa produca seminte indestulatoare pentru existenta inaripatelor”, explica biologul.
In ultimele decenii, chiar si porumbeii sufera din cauza hranei insuficiente, deoarece ei au fost domesticiti, dar s-au resalbaticit deoarece numarul caselor cu pod a scazut drastic si nu mai au nici unde sa stea, nici cine sa ii ingrijeasca.
Din pacate, Parcul Franz Josef (astazi Parcul Copiilor – n.r.) este inchis de mai bine de doi ani pentru a primi o noua infatisare.
Pana cand va fi renovat, timisorenii hranesc pasarile in Piata Operei, unde sute de porumbei dolofani sunt rasfatati, mai ales de copii.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.