La scoala – doar cu MASCA pe fata

La scoala – doar cu MASCA pe fata

0 61

Gripa porcina a lovit in institutiile de invatamant, iar masurile adoptate sunt fara precedent in istoria scolilor din intreaga tara.
Mai ales in gradinite, unde cei mici au imunitatea scazuta prin natura varstei lor, cadrele didactice sunt sfatuite si chiar obligate de imprejurari sa poarte masti. De asemenea filtrul de la intrarea in scoli si gradinite este destul de strict.
In gradinita din cartierul Drumul Taberei, de exemplu, jucariile de plus au disparut. Sunt ascunse in dulapuri, intrucat cladirea asteapta dezinfectarea programata inspre seara, informeaza ziarul Gandul.
„Pana atunci am luat masurile noastre: igiena zilnica. Parintii pot intra doar cu masca. Nu au, nu intra. Le-am achizitionat din fonduri proprii. Le-am explicat copiilor ca purtam masti ca sa nu ne imbolnavim, iar copiii au privit foarte normal acest lucru”, a precizat Ana Lantos, directoarea Gradinitei numarul 209, citata de aceeasi sursa.
Elevii au fost instruiti ca atunci cand racesc, indiferent de cat de serioasa pare gripa sau raceala care-i incearca trebuie neaparat sa stea acasa pana se vor simti mai bine.
De asemenea, scolile au primit solutie dezinfectanta pe langa gelul de maini si lichidul special pentru curatarea bancilor, catedrelor si usilor salilor de clasa.
De asemenea, au fost distribuite masti pentru cadrul didactic, iar personalul medical face trieri prin clase si ii trimite acasa pe cei care prezinta semne de raceala.
Medicii spun ca este indicat ca populatia sa inceapa sa poarte preventiv masti chirurgicale impotriva virusului AH1N1, insa recunosc faptul ca acestea nu asigura o protectie de suta la suta. „Este bine ca toata lumea sa aiba acasa cateva masti de protectie, precum cele chirurgicale obisnuite, care sunt si extrem de accesibile ca pret”, a declarat conf. univ. dr. Alexandru Rafila, membru al Comitetului National de Vaccinologie din MS, pentru un post radio de stiri.
In farmacii, vanzarile la masti si produse similare s-au dublat in ultima perioada. „Vanzarile la masti s-au dublat in ultimele doua saptamani, la fel ca si in cazul gelurilor antibacteriene”, spune Monica Popescu, PR Executive la un lant de farmacii din tara. Mastile de protectie costa, in functie de tipul lor, intre 0,85 si 3,89 de lei.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.