La Rasnov, umbla porcii in blana de oaie

La Rasnov, umbla porcii in blana de oaie

0 297
Proprietarul unei pensiuni din zona sacrifica in fiecare an trei-patru godaci, din carnea carora gateste cele mai gustoase preparate. Secretul este rasa Mangalita, niste porci acoperiti cu un par carliontat ca blana de oaie. 100% ecologici, spune stapanul lor, care ne asigura ca doar uleiul de somon are calitati asemanatoare carnii pe care le-o pune clientilor pe masa de sarbatori.
Porcii de Mangalita din gospodaria rasnoveanului Constantin Ducar sunt niste oi mai dolofane, cu un soric la fel de gros ca al semenilor sai, dar cu o carne mult mai gustoasa si mult mai sanatoasa, ne asigura stapanul lor, in calitate de medic veterinar:
Daca seamana izbitor cu o oaie, porcii de Mangalita sunt la fel de indaratnici ca orice godac care simte de Ignat ca i se apropie sfarsitul. Pe care sacrificatorii sai au incercat sa i-l faca pe cat de rapid pe atat pe bland prin asomare.
Dupa consumarea formalitatilor, godacul de Mangalita trece prin toate operatiile clasice: parlire, curatare, si transare. Macelarii tocmiti pentru sacrificare isi plimba cutitele experte pe carcasa porcului transat si decupeaza toate partile care vor servi la prepararea bucatelor traditionale. Inclusiv probele de carne care vor fi examinate in laborator pentru a certifica faptul ca porcul poate fi consumat. Halcile de carne sunt puse apoi la scurs, unde vor fi patrunse de frig. Porcii taiati cu o zi-doua inainte au devenit deja carnati dolofani, caltabosi grosi cat piciorul, toba frageda sau salam  condimentat, din care turistii care vor trage de sarbatori la pensiunea de la Rasnov se vor infrupta de Craciun si de Anul Nou.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.