La început este frica, va urma furia…
E de-abia începutul. Tăcerea plutește în aer, pe străzile pustii. Frica ni se cuibărește în inimi. Nesiguranța. Neputința. Incertitudinea. Angoasa.
Încă nu e ură. Încă nu e furie. Doar frică.
Peste două luni, lucrurile vor sta cu totul altfel. Acum, exponențiala e de-abia la început. De-abia a decolat de cîteva zile. Să vedeți puterea exponențialei în două săptămîni.
Spitalele vor fi pline. Ca în Italia, că ne despart două trei săptămîni față de ei. Morți cu sutele în fiecare zi. Ca în Italia. Lumea va începe să nu mai suporte. Izolarea în casă, recesiunea, pierderea locurilor de muncă. Dar mai ales experiența morții și a sărăciei care stă să explodeze.
Acum avem doar vreo două mii de pozitivi și doar vrei 40 de morți. Practic nimic. Nici nu se simte, la cîte milioane sîntem în țară: vreo 16 milioane, cu totul.
În două luni, însă după ce va trece acest vîrf pandemic de primăvară, foarte mulți români vor avea experiența personală a bolii și a morții.
Nu neapărat ei înșiși. Dar cu siguranță rude, neamuri, prieteni, colegi, cunoscuți.
Boala și moartea se vor transforma dintr-o experiență indirectă, mediată, “dincolo de sticlă”, într-una cît se poate de fizică, de personală.
Acuma e ca la Hollywood: ne uităm la televizor și vedem niște știri și niște vorbitori de vorbe care vorbesc.
În două luni, însă, la sfîrșitul lui mai, cînd vom avea spre zece mii de morți și spre suta de mii de bolnavi, probabil, vom fi din ce în ce mai mulți care să-i știm personal pe amărîții atinși de epidemie.
Care e. Ce a pățit. Cînd a început boala. Cît de grav e. Și în multe cazuri, de la cine a luat-o. Mai ales în comunitățile mici, unde toată lumea se știe cu toată lumea.
Atunci să vezi furie. Atunci să vezi cum se schimbă opinia publică dintr-o extremă în alta. Atunci să vezi emoții negative la adresa diasporenilor care au adus virusul în țară.
Au înjurat țara. Au criticat sistemul de sănătate și statul român. Iar acuma, întorși acasă, medicii nu mai sînt corupți, sînt buni. Spitalele din România nu mai sînt jalnice, sînt locul unde se străduie să-și salveze viața. Străinătatea nu mai e raiul pe pămînt, e locul de unde fug. România nu mai e țara aia de rahat, e locul de refugiu, unde din păcate au adus prăpădul.
Ne așteaptă o primăvară complicată, dragilor. Nu va fi război civil, dintr-un motiv foarte simplu. Populația nu are arme. Și românii, în general, sînt pașnici. Îndură greul cu resemnare.
Însă furia și ura la adresa celor responsabili va crește exponențial, așa cum exponențial crește zilele astea coronavirusul prin țară.
