La Brașov se testează, în cadrul unui proiect pilot, cel mai nou...

La Brașov se testează, în cadrul unui proiect pilot, cel mai nou sistem de dezinfecție a aerului

2 305

Primăria Brașov, în parteneriat cu Flash Lighting Services, implementează noile sisteme pentru dezinfecţia superioară a aerului cu UV-C, cu scopul de a reduce riscul de răspândire a coronavirusului. În cadrul acestui proiect-pilot, au fost montate în Centrul de Informații pentru Cetățeni nouă astfel de sisteme de dezinfecție, care să îi protejeze atât pe cetățenii care apelează la serviciile primăriei, cât și pe funcționarii publici. Valoarea acestui proiect este de 8.700 de euro și este susținut, integral, de partenerul privat.

Aceste sisteme sunt proiectate pentru a fi instalate pe tavane false, în scopul dezinfectării aerului într-o gamă largă de aplicaţii. Sistemele sunt optimizate pentru înălţimi joase ale tavanului, iar razele UV-C sunt distribuite la nivelul dispozitivului și deasupra acestuia. Fasciculul de raze UV-C este controlat prin reflectoare specifice și prin construcţia deschizăturii. Acesta permite dezinfectarea aerului într-un spaţiu, asigurând în același timp continuarea activităţilor de zi cu zi, sub zona în care dispozitivul este activ.

Avantaje

• Permit dezinfectarea silenţioasă a aerului în timp ce activitatea poate continua sub nivelul aparatului;

• S-a dovedit că radiaţia UV-C dezactivează eficient agenţii patogeni testaţi;

• Utilizează lămpi și elemente de acţionare UV-C;

• Ecologice – fără emisii care afectează stratul de ozon, în timpul utilizării sau după utilizare.

Caracteristici

• Lămpi PL-S TUV incluse: 4x9W

• Vârful radiaţiilor UV cu unde scurte este la 253,7 nm (UV-C)

• Deschizăturile și reflectorul controlează distribuţia radiaţiei UV-C la nivelul dispozitivului și mai sus, unde oamenii nu sunt de obicei prezenţi

• Montat la suprafaţă pe tavane false

D.D.

COMENTARII

  1. Abia am citit se pare că în acele încăperii cetățenii și persoanele din administrația publică trebuie să poarte ochelari de protecție . se pare că poate produce chiar și cancerul pielii . deci utilizatorii acestor camere se numesc cobai .

    • hAnonime,
      Păi măcar la atât să fie buni bugetarii ăia. Eu nu le văd altă utilitate!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.