Eveniment de mare impact asupra dezvoltării rugbyului braşovean :  începând din anul şcolar 2016-2017, la poalele Tâmpei va funcţiona o clasă specială de rugby, la Liceul de Transporturi! A fost iniţiativa antrenorului Vasile Sopran, cel care de zeci de ani se ocupă de descoperirea şi creşterea copiilor şi juniorilor, care practică rugbyul. Dealtfel, trei rugbişti, prezenţi cu echipa naţională a României la ediţia din acest an a Cupei Mondiale, Ţăruş, Lemnaru şi Fercu, sunt crescuţi de antrenorul Vasile Soporan, la Rugby Club Braşov. La Liceul de Transporturi, va exista clasa a IX-a, specială, cu profil de rugby, care va îngloba elevi, practicanţi ai rugbyului din toată ţara, între care îşi vor găsi loc şi sportivi de la RC Braşov, pregătiţi de antrenorul Vasile Soporan. Elevii vor avea la dispoziţie cămin, cantină şi baza sportivă din curtea instituţiei şi vor participa săptămânal la 14 ore de sport. Scopul declarat al acestei iniţiative, în premieră pentru Braşov, este aprovizionarea loturilor naţionale cu sportivi şcoliţi de-a lungul anilor, la clasa specială de la Liceul de Transporturi, dar şi formarea unei echipe a Braşovului, care să joace în eşalonul de elită al rugbyului românesc. De remarcat că inimosul antrenor braşovean a avut în materializarea acestui proiect sprijin total de la factorii responsabili din domeniul învăţământului braşovean, aşa cum sunt prof Adina Agache, directorul Liceului de Transporturi, inspectorul şcolar general al municipiului Braşov, Adriana Bucur sau prof Florin Dobrescu, care de foarte mult timp sprijină sportul la Liceul de Transporturi.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.