La Brasov GSK va produce un nou medicament pentru tratamentul HIV

La Brasov GSK va produce un nou medicament pentru tratamentul HIV

0 320

Grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) va produce la Brasov, incepand cu sfarsitul anului, un medicament folosit in tratamentul HIV/SIDA, pe care il va exporta din 2011, fiind al doilea medicament a carui productie este transferata de la alte fabrici ale companiei la unitatea din Romania.
„Pe langa Seroxat (medicament antidepresiv, n.r.), fabrica noastra din Brasov va gestiona transferul de productie pentru Retrovir capsule, un tratament pentru HIV/SIDA. Proiectul a inceput deja, testele de productie si controlul calitatii fiind planificate pentru sfarsitul acestui an. Primele exporturi sunt programate sa inceapa in primul trimestru din 2011, dupa ce se vor incheia toate procedurile de inregistrare”, a declarat agentiei MEDIAFAX directorul general al GSK Romania, Patrick Desbiens.
Potrivit acestuia, desi unitatea de la Brasov fi un exportator important de Retrovir, acest medicament nu va fi fabricat exclusiv in Romania, fiind realizat in diferite concentratii in mai multe unitati din reteaua globala de productie pe care o detine grupul.
Pana in 2011, compania estimeaza ca la Brasov vor fi fabricate zece milioane de capsule de Retrovir.
Retrovir genereaza anual vanzari globale de 16 milioane de lire sterline.
„Transferul de productie pentru Retrovir face parte dintr-un plan mai larg de dezvoltare a fabricii din Brasov, in cadrul caruia am estimat investitii de pana la zece milioane de euro, in doi ani”, a mai spus oficialul GSK Romania.
Desbiens a anuntat la inceputul saptamanii ca ar putea incepe, din toamna, la unitatea din Brasov, producerea medicamentului antidepresiv Seroxat (paroxetina), fabricat in prezent in Franta si Anglia, care va genera exporturi anuale de 300 milioane euro.
Medicamentul urmeaza sa fie exportat in peste 80 de tari, planul GSK Romania vizand crearea a 100 de locuri de munca pana 2010, cand se va putea produce la capacitate maxima.
In 2008, vanzarile globale de Seroxat s-au ridicat la 514 milioane lire sterline.
GSK detine in Romania fabrica Europharm de la Brasov, achizitionata in 1998.
Compania a raportat in primul trimestru incasari de 138 milioane lei (513,9 milioane lei in anul incheiat la 31 martie) si o cota de 6,8%, potrivit companiei de analiza si studii de piata Cegedim.
Vanzarile grupului britanic, al doilea mare producator mondial de medicamente, au scazut, in primul trimestru, cu 5%, la 6,7 miliarde lire sterline (7,3 milioane euro), ca urmare a deprecierii lirei sterline in raport cu dolarul american, euro si yenul.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.