La 40 de secunde – o sinucidere!

La 40 de secunde – o sinucidere!

0 278

O persoana se sinucide la fiecare 40 de secunde, potrivit unui articol publicat in revista medicala britanica The Lancet.
Suicidul reprezinta a zecea cauza a mortalitatii pe plan mondial, cu 1,5% din totalul deceselor. China totalizeaza 30% din cazurile de sinucidere, iar in statele fostei Uniuni Sovietice, acest fenomen a capatat o amploare alarmanta.
In Europa, rata sinuciderilor este, in general, mai ridicata in tarile nordice, au explicat autorii acestui articol, Keith Howton de la Universitatea Oxford (Marea Britanie) si Kees van Heeringen de la Spitalul universitar din Gand (Belgia). Un efect al latitudinii asupra ratei sinuciderilor a fost evidentiat de studii efectuate in Japonia, care au sugerat existenta unui anumit impact avut de durata luminozitatii zilnice asupra psihicului uman.
In tarile dezvoltate, numarul barbatilor care se sinucid este de doua ori mai mare decat cel al femeilor, iar aceasta diferenta tinde sa se mareasca in viitor. In schimb, in China, numarul femei care se sinucid este mai mare decat cel al barbatilor.
In cele mai multe tari, persoanele in varsta sunt cele mai afectate, chiar daca in ultimii 50 de ani, procentul tentativelor de sinucidere a crescul si in categoria tinerilor.
Rata sinuciderilor atinge un maxim in cursul primaverii, in special la barbati, iar persoanele nascute primavara sau la inceputul verii, in special daca sunt femei, prezinta un risc crescut de sinucidere.
Populatiile indigene, precum aborigenii din Australia, inregistreaza o rata a sinuciderilor mai ridicata, probabil din cauza marginalizarii sociale si a unui nivel crescut al alcoolismului.
Desi nu reprezinta o surpriza, articolul din The Lancet precizeaza si faptul ca numarul sinucigasilor someri este mult mai mare decat al sinucigasilor care lucreaza. Anumite profesii par sa sporeasca acest risc, in special profesiile medicale sau paramedicale, care permit un acces facil la medicamente. Anestezistii reprezinta categoria profesionala care prezinta cel mai mare risc.
In general, barbatii apeleaza la metode considerate violente (spanzurare sau arme de foc), iar femeile prefera metode mai putin spectaculoase, precum otravirea.
Accesibilitatea pare sa fie un factor determinant in privinta alegerii metodei de sinucidere. In Statele Unite, recurgerea la armele de foc este majoritara. In zonele rurale din tarile in dezvoltare, ingestia pesticidelor reprezinta principala metoda utilizata.
Problemele de sanatate mintala constituie si ele un factor de risc major. 90% dintre persoanele care isi pun capat vietii au suferit de tulburari psihiatrice si de depresie, care cresc de 15 – 20 de ori acest risc.
Antecedentele in familie, in privinta cazurilor de sinucidere, dubleaza acest risc pentru femei. Maladiile precum cancer, SIDA sau scleroza in placi maresc si ele acest risc.
Si alti factori sunt implicati, precum violentele fizice si abuzurile sexuale suferite in timpul copilariei sau anumite evenimente speciale, precum catastrofele naturale sau decesul unor persoane celebre.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.