Kronospan plange ca nu mai poate pune mana pe un (alt) teren

Kronospan plange ca nu mai poate pune mana pe un (alt) teren

0 92

Compania Kronospan Romania SRL sustine ca nu poate sa demareze investitii de 140 de milioane de euro in marirea capacitatii de productie a fabricii din Brasov, precum si intr-o noua fabrica de cherestea din cauza unei familii care se afla in proprietatea a 1,7 hectare din terenul ocupat de societate.
Potrivit Oanei Bodea, director PR/Marketing al Kronospan, investitiile amintite ar fi avut ca efect crearea a 330 de locuri de munca directe si a unui numar de 3.000 de locuri de munca indirecte. De asemenea, investitiile amintite ar fi produs 58 de milioane de euro ca si contributii salariale si sociale in urmatorii zece ani si alte 55 de milioane de euro taxe catre stat in aceeasi perioada, urmand ca investitia Kronospan sa genereze 1,4 miliarde de euro pentru economia romaneasca. Deci multe promisiuni in euro ce nu se pot indeplini din cauza unei famili, ce, nu-i asa, nu isi lasa terenul la indemana unei multinationale. Compania sustine ca a cumparat 100,6 hectare de teren la Brasov cu contracte de vanzare-cumparare autentificate notarial. Ca urmare a acestor contracte, Kronospan s-a intabulat pe intreaga suprafata detinuta la Brasov. In acelasi timp, acuza Kronospan, familia Oancea s-a intabulat, de asemenea, pe 1,7 hectare pe baza unui certificat de mostenitor. „In acest moment exista o carte funciara dubla pentru cele 1,7 hectare. Pentru a stabili care este situatia de fapt, Kronospan a demarat o actiune in instanta care tinde la consolidarea dreptului de proprietate al companiei asupra terenului in disputa”, se arata intr-un comunicat al companiei austriece. „Intre timp, Mihai Oancea a solicitat in mod abuziv notarea altor procese intentate de acesta pentru cele 1,7 hectare in mai multe carti funciare ale Kronospan, insumand un total de 46 hectare. Notarea procesului impiedica Kronospan sa obtina actele de reglementare necesare pentru a continua procedura de autorizare si pentru a realiza investitia de 140 milioane de euro. In asemenea premise, avand pe prim-plan imperativul prezervarii locurilor de munca ale angajatilor societatii si pentru salvgardarea planului investitional in Romania, cu toate ca societatea Kronospan detine toate dovezile necesare pentru a demonstra ca a achizitionat terenurile in discutie de buna credinta de la fostii proprietari, Kronospan a incercat sa ajunga la o intelegere cu familia Oancea in afara instantei de judecata, oferind teren in schimb sau suma de 700.000 euro. In viziunea societatii, situatia conflictuala cu Mihai Oancea nu ar fi trebuit in niciun caz sa conduca la blocarea planurilor investitionale si cu atat mai mult sa genereze efecte negative insemnate de ordin social”, se mai arata in comunicatul companiei. „In acest moment, actiunile lui Mihai Oancea nu privesc de fapt terenul de 1,7 hectare, ci incearca sa blocheze in mod abuziv planurile investitionale ale Kronospan in Romania. Domnul Oancea nu face altceva decat sa sicaneze societatea fara sa astepte decizia instantelor de judecata. Raspunsul lui Mihai Oancea la oferta noastra a fost sa solicite 3,5 milioane de euro si sa ne ameninte ca pretul va creste exponential daca nu suntem de acord Este absurd si abuziv. Kronospan va continua toate demersurile legale pentru a rezolva aceasta situatie si isi va asuma orice decizie a instantei de judecata”, a declarat presei Oana Bodea.

PUZ aprobat de Primarie fara a tine cont de Cartea Funciara

Totusi, asa cum am mai scris si cum s-a prezentat si in presa centrala si cea locala, societatea Kronospan i-a ocupat in mod abuziv brasoveanului Mihai Oancea un teren de 17.000 de metri patrati, la Stupini, iar fabrica nu a avut ani de zile nicio intentie sa il despagubeasca. Totul a fost posibil cu sprijinul primarului Scripcaru care a aprobat un PUZ al uzinei ce nu corespunde realitatilor legale. Dupa ce scandalul a explodat in presa lucrurile par sa se fi schimbat. „Raspunsul lui Mihai Oancea (…) a fost sa solicite 3,5 milioane de euro si sa ne ameninte ca pretul va creste exponential daca nu suntem de acord Este absurd si abuziv” sustine acum Oana Bodea. Totusi doamna in cauza evita sa discute despre istoricul conflictului. Asa ca amintim noi, citant si partea incriminata.
„In 1998, cei de la Kronospan au cumparat 46 de hectare de teren, respectiv 66 de loturi pentru ridicarea fabricii. In 2002, cand le-au intabulat, au inclus pe lista si suprafetele noastre”, a declarat Mihai Oancea. Oancea si Kronospan au intrat de atunci intr-un adevarat razboi imobiliar. „In 2006, fabrica a cerut in instanta anularea donatiei si a certificatului de mostenitor. In 2008, eu si celalat mostenitor am deschis proces de rectificare CF si anul acesta noi am mai deschis o actiune prin care le cerem chirie pentru ca ne ocupa terenul. Toate procesele sunt pe rol”, spune Oancea. Mai mult, acesta a notat procesele in Cartea Funciara, astfel ca austriecii nu au putut demara, asa cum aminteam, constructia celei de-a doua fabrici pana la solutionarea litigiului cu Oancea. Cazul a aparut si in presa locala. De fapt Oana Bodea, PR la Kronospan a declarat in urma cu cateva luni pentru ,Brasovul Tau” si “Adevarul de seara” ca acuzatiile sunt „doar afirmatii defaimatoare, nefondate”. Intre timp Oancea a obtinut un raport de expertiza tehnica topografica judiciara a carui concluzie este ca brasoveanul are dreptate – fabrica s-a construit pe terenul lui. Ceea ce nu l-a impiedicat pe George Scripcaru sa promoveze un PUZ care s-a aprobat, contrar legii, desi legal nu era voie, pana la solutionarea litigiilor de pe rolul instantelor. Astfel, printr-o semnatura primarul nostru a deposedat un brasovean in favoarea unei companii extreme de bogate. Oare de ce? Interese ascunse? Doamne fereste. Spaga? Nu…. credem. Aici e Brasovul, nu Clujul, ce naiba.
Scripcaru plus Borbely plus Kronospan = Love(le) + interese
Kronospan Romania este cel mai mare producator de placi PAL din Sud-Estul Europei si o filiala a multi-nationalei Kronospan. Aceasta companie opereaza in Romania in orasele Sebes, Brasov si Constanta. Conform Centrului Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, centru din care fac parte 68 de onegeuri ce au ca obiect de activitate protejarea mediului, de-a lungul timpului, activitatea Kronospan s-a remarcat prin incalcarea grava a legislatiei privind autorizarea de mediu si a lucrarilor de constructii, generand deja un impact semnificativ asupra sanatatii populatiei si asupra mediului, din cauza emisiilor de substante periculoase care se folosesc in procesul de productie (ex. formaldehida, praful de lemn fin PM10). Incalcarea legilor s-a facut cu sprijinul Primariei. Stim toti cine conduce aceasta institutie. Si cum fabrica utilizeaza material lemnos, din ecuatie nu putea lipsi nici UDMR. Desi in procesul de fabricatie a placilor MDF se utilizeaza rasini ureoformaldehidice, care au in compozitie formaldehida, o substanta clasificata ca fiind cancerigena de catre specialisti in domenioul mediului. In anul 2007 Kronospan a construit pe platforma sa industriala de la Sebes o fabrica pentru producerea placilor de PAL – unde se foloseste formaldehida – cu o capacitate de productie de 60000 de tone pe an, aceasta fara o evaluare a impactului asupra mediului si inainte de obtinerea unei autorizatii de construire. In comunicatul sau de presa din data de 18 martie 2010, Comisia Europeana arata ca Romania a incalcat Directivele Europene privind evaluarea impactului asupra mediului (EIA) si privind prevenirea pericolelor de accidente majore in care sunt implicate substante periculoase (Directiva SEVESO) atunci cand nu a aplicat masurile corespunzatoare pentru sanctionarea fabricii ilegale. Potrivit Comisiei, un prim avertisment scris ( respectiv o ,,Scrisoare de somare”) a fost trimis Romaniei in octombrie 2009. A primit din partea autoritatilor romane un raspuns nesatisfacator, ceea ce a obligat Comisia sa trimita un avertisment scris final privind situatia de infringement. In august 2009, Kronospan a finalizat constructia fabricii sale de producere de placi PAL din orasul Brasov. Amintim ca si aici pentru productia de PAL se foloseste o substanta potential cancerigena, caracterizata ca atare de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii, respectiv formaldehyde. Asa cum am mai spus lucrarile de construire pentru noua fabrica au fost demarate in absenta unor planuri de urbanism, a unui acord de mediu si a unei autorizatii de construire valabile. Asa cum aminteam aceste ocoliri ale legi s-au facut cu sprijinul neprecupetit al primarului Brasovului. Productia la fabrica din Brasov a inceput in toamna anului 2009. Ca urmare a actiunii CIDRM, in februarie 2009 Judecatoria Brasov a confirmat faptul ca lucrarile de construire a fabricii s-au facut in baza unui acord de mediu expirat. Ca urmare din nou a actiunilor CIDRM, in martie 2010, Curtea de Apel Brasov a suspendat printr-o decizie irevocabila noul acord de mediu emis de Agentia de Protectie a Mediului Brasov pentru fabrica din Brasov, iar in noiembrie 2010, Tribunalul Brasov a suspendat printr-o hotarare definitiva autorizatia de mediu emisa de APM Brasov pentru fabrica Kronospan. Firma Kronospan care se bucura de inalta protectie a PDL nu a respectat niciuna dintre aceste sentinte judecatoresti executorii si si-a continuat atat lucrarile de construire cat si pe cele de productie a placilor PAL. Cu toate acestea, compania Kronospan a iesit printre castigatorii titlului de ,,cea mai verde companie producatoare” din Romania la editia 2011 a Green Business Index, titlul fiindu-i inmanat de nimeni altul decat ministrul Mediului si Padurilor, László Borbély in cadrul Galei Green Business Index desfasurate in 28 iunie la Bucuresti si organizate de catre ONG-ul Green Revolution. Asocierea Ministerului Mediului cu acest premiu, in privinta caruia nu exista niciun fel de date publice privind criteriile de evaluare care au stat la baza acordarii sale, a provocat reactia intregii Coalitii de Mediu din Romania. Aceasta a adresat o scrisoare deschisa Ministerului prin care ii atrage atentia ca asocierea institutiei cu un astfel de premiu si cu o companie avand profilul Kronospan este una care discrediteaza autoritatea publica si rolul pe care si-l asuma in aplicarea legislatiei de mediu. In schimb reprezentantii Kronospan spun ca fabrica de la Brasov respecta cu strictete intreaga legislatie de mediu romaneasca si europeana. ,,Kronospan a depus la dosar dovezi concludente si lipsite de echivoc referitoare la faptul ca fabrica de la Brasov respecta cu strictete intreaga legislatie de mediu romaneasca si europeana. Masuratorile realizate de Kronospan de la inceputul productiei arata foarte clar ca functionarea curenta a fabricii este sub limitele stabilite de legislatia de mediu romaneasca si europeana. Toate aceste dovezi depuse la dosar sunt sustinute de concluziile rezultate in urma a doua controale ale Garzii Nationale de Mediu, controale care s-au finalizat cu procese verbale prin care se constata ca societatea Kronospan respecta intru totul atat prevederile autorizatiilor si avizelor ale caror beneficiar este precum si toata legislatia de mediu incidenta, se arata intr-un comunicat al Kronospan”. Oare ar fi putut sustine altceva reprezentantii firmei si sa renunte la poluare, mai ales cand au ,,proptele”. Intrebam si noi?

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.