Klaus Iohannis a umilit „Strada” chemînd la Cotroceni o armată de băsişti

Klaus Iohannis a umilit „Strada” chemînd la Cotroceni o armată de băsişti

0 980

Pare că toate protestele din ţară au fost monitorizate şi cineva a făcut o selecţie pe criterii numai de el ştiute, în aşa fel încît Preşedinţia să dea impresia că s-a consultat cu Strada.

Secunda în care Preşedintele Iohannis se va duce în „Stradă” şi va fi aclamat, va deveni dovada că protestul bucureştenilor a intrat în zona manipulării. Mai ales după ce Preşedinţia a chemat la Cotroceni o armată de băsişti cu tatuajul pe frunte, supranumiţi „societatea civilă”! „Strada” a fost „reprezentată” doar de un cîntăreţ, un elev şi o studentă.
Cînd am citit Lista „SOCIETĂŢII CIVILE” care a fost invitată la negocierile de la Cotroceni pentru formarea noului guvern m-am frecat la ochi, crezînd că Traian Băsescu n-a plecat din fruntea ţării! Majoritatea celor prezenţi au făcut şi fac parte din Troica GDS-22-Contributors, care a fost suportul mediatic şi ideologic al lui Băsescu, unde se întîlnesc cei mai harnici activişti ai fostului regim:

SORIN IONIŢĂ, acum din partea Expert Forum, cunoscut însă din „Societatea Academică din România” (SAR), ca adjunct al Alinei Mungiu Pippidi, fiind chemat de Traian Băsescu într-o Comisie prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale, de unde a rezultat că presa este un pericol pentru siguranţa naţională!

CRISTINA GUSETH, „Freedom House”, din categoria băsiştilor „Ultras”, un fel de umbră a Monicăi Macovei, alături de care a fost anchetată pentru un audit la Ministerul Justiţiei, primind, evident, NUP. Într-un interviu în „România liberă” a făcut acea declaraţie stupefiantă: „Cînd Monica Macovei a fost pusă ministru al Justiţiei de Traian Băsescu, a fost pusă acolo pentru că România nu ar fi aderat la Uniunea Europeană”!

ANDREI CORNEA, de la GDS, instituţie pe care care Traian Băsescu şi-a pus-o la butonieră din primul moment, cu toţi cei de pe acolo: Liiceanu, Pleşu, Patapievici etc. Andrei Cornea este nimeni altul decît fiul odiosului ideolog comunist Paul Cornea, fostul secretar al CC al UTM, unde era şeful lui Ion Iliescu.

NICUŞOR DAN, inventat candidat la Primăria Capitalei de Grupul GDS, fiind şi azi propunerea aşa-zis civilă a apropiaţilor lui Băsescu, un fel de „iepure” ca în probele de atletism.

CĂTĂLIN DRULĂ, mai puţin cunoscut publicului, este „specialistul” în autostrăzi al revistei „Dilema Veche” al lui Pleşu, pregătit de mult timp pentru dezbateri publice împotriva adversarilor PDL.

LIVIU MIHAIU, cunoscut de la Academia Caţavencu, devenit ulterior copilul de suflet al lui Sorin Ovidiu Vântu. Cînd mogulul se întîlnea prin parcări cu Băsescu, a reuşit să-l plaseze ca Guvernator al Deltei, unde Vântu avea mari interese financiare.

Alături de aceste superstaruri ale epocii lui Traian Băsescu, la „consultările” de la Cotroceni au mai participat şi alţi ciudaţi care se prezintă ca fiind „societatea civilă”, unii care ar putea trezi mari semne de întrebare chiar faţă de Klaus Iohannis, cum este acest OCTAVIAN BERCEANU, declarat ca reprezentant al „Unitisalvăm”.
Despre el aflăm că
„a fost dezvoltator al companiilor private în domeniul administrării pădurilor, fost expert al Regiei Naționale a Pădurilor în combaterea tăierilor ilegale și braconaj, șef al Biroului Pază și Protecție a Pădurilor – RNP București”.
Surprinde, de asemenea, prezenţa la aceste negocieri a lui
Edmond Niculuşcă din partea „Asociației Române pentru Cultură, Educație și Normalitate”, promovat constant de „Dilema Veche” a lui Andrei Pleşu sau Claudia Postelnicescu, care-şi postează opiniile pe o platformă de maxim băsism, care este contributors.ro, acolo unde apar şi articolele lui Vladimir Tismăneanu, Liiceanu sau alţi „intelectuali ai lui Băsescu”.

Alt nume care a fost la negocieri la Cotroceni este Tudor Benga, un antreorenor din Braşov. Iată ce scria el însuşi pe Facebook: Tocmai m-au sunat. Să fiu la 13 la Cotroceni. Asta e puterea mobilizării şi a social media! Putem!!! Mii de mulţumiri încă o dată şi ţineţi-mi pumnii!” Cine l-a sunat şi de ce? A fost tras la sorţi? Pe cine reprezintă şi ce legătură are cu „Strada”? După cum se vede, nici el nu ştie, deşi, cum singur spune tot pe Facebook, a plecat încă de joi din Braşov pentru a veni la Cotroceni!

Nici Ionuţ Sibian nu ştie de ce a fost chemat la aceste consultări, căci el face parte dintr-un ONG care se ocupă de proiecte de finanţare. La fel şi elevul Horia Oniță, care a participat la protestele de la Cluj.

În situaţia acestora, pare că toate protestele din ţară au fost monitorizate şi cineva a făcut o selecţie pe criterii numai de el ştiute, în aşa fel încît Preşedinţia să dea impresia că s-a consultat cu „Strada”, deşi totul pare foarte bine regizat de un necunoscut!
Au mai fost acolo oameni extraşi tot la întîmplare, care nu au nici o reprezentativitate, precum
Ştefan Dărăbuş, care se ocupă de copii aflaţi în dificultate, cîntăreţul Adrian Despot, care a fost în clubul „Colectiv”, studenta Ema Stoica, medicul Dragoș Slăvescuşi ceilalţi.
Privind acum această listă, ne dăm seama că acela care a întocmit-o a avut în vedere să creeze impresia că
băsiştii din cadrul acelei Troici, GDS-22-Contributors, au reprezentat „Societatea civilă”, ca exponentă a „Străzii”! Ceilalţi erau doar de umplutură, un fel de martori la căratul apei!
Practic, Klaus Iohannis s-a întîlnit pentru consultări în vederea formării noului guvern cu băsiştii cei mai vizibili din cadrul acelei societăţii civile care i-a aparţinut cu tot cu bagaje lui Traian Băsescu. Se gîndeşte cumva Klaus Iohannis s-o reactiveze?
Ar fi interesant să aflăm şi opinia
„Străzii”, dar şi acolo au apărut deja cîţiva „lideri” impuşi de nu-ştiu-cine, care fac parte tot dintre vechii şi cunoscuţii băsişti, ei urcînd deja pe o scenă ridicată din fonduri obscure.

Autor ION SPANU

 Sursa: Cotidianul.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.