Justitia romana iarta. Si se pregateste in curand sa uite
Un ziar national semnala zilele trecute o latura grotesca a invatamantului universitar din Timisoara. Pe pagina intai a cotidianului s-a lafait timp de doua zile figura cazona a unuia dintre profesorii de la Universitatea de Vest, titularul unui curs de strategie militara, pe umerii caruia armata a prins grade de general. Nimic nelalocul lui, daca specimenul nu ar fi una si aceeasi persoana cu ofiterul care ordona soldatilor din subordine in 1989 sa traga in manifestantii iesiti atunci pe strazile Timisoarei sa-si strige foamea si ura impotriva comunismului si a dictatorului Ceausescu.
Grotescul se intregea la Timisoara prin prezenta in bancile facultatii cu pricina a unei studente al carei tata fusese ucis chiar din ordinele ofiterului profesor. Tanara se adresase in disperare ziaristilor, pentru a expune impostura in care se gasea ucigasul si pentru a pune capat dramei pe care era nevoita s-o traiasca in timpul cursurilor, cand era silita sa-l audieze pe cel care-i omorase tatal.
Anchetatorii care au declansat in urma cu mai multi ani cercetarea generalului in rezerva Nicolae Plesita, cadru de nadejde al Securitatii si unul dintre cei mai patati ofiteri superiori care au servit sub Ceausescu, vor fi nevoiti sa se multumeasca cu stadiul pana la care a ajuns in prezent ancheta. Autorul mai multor atentate impotriva unor disidenti din diaspora romaneasca, Plesita este cel care i-a procurat celui mai periculos terorist pana la Ossama bin Laden, Carlos Sacalul, incarcatura de Simtex cu care teroristul urma sa arunce in aer „cuibul de vipere” de la Europa Libera.
Acelasi Plesita, alaturi de alti patru-cinci ofiteri superiori, sunt acuzati de terorism in procesul care treneaza de prea multa vreme. Generalului ii placea sa spuna despre Carlos ca era „simpatic”; arhivele au retinut expresia cu care s-a referit la atentatul impotriva vocilor incomode de la cel mai ascultat, pe-atunci, post de radio din lume. Plesita jubila la acea vreme la gandul ca explozia bombei artizanale procurate de el urma sa-i transforme pe redactorii rebeli de la Europa Libera in „carne tocata”.
Plesita este astazi un mosneag decrepit de excesele la care s-a dedat de-a lungul vietii de securist galonat si zelos. Vestile din salonul in care este tratat vorbesc despre un pacient macinat de boli, care nu mai are multe zile de trait. Sansele ca un judecator sa-l trimita in puscarie pentru existenta-i marsava sunt extrem de mici. Singura consolare a anchetatorilor si a celor care au suferit din pricina lui este sa auda in curand ca s-a stins pe patul de spital. Fara sa fi facut macar o zi de temnita pentru crimele pe care le-a comis.
Cand, imediat dupa 1989, victimele tortionarilor comunisti au putut aparea la televizor sa povesteasca grozaviile pe care le-au indurat in temnite, au avut imensa si greu de inteles generozitate de a-si ierta calaii. Chiar daca nu uitau, ii iertau.
Fara sa aiba nimic din nobletea victimelor comunismului, si justitia romana iarta. Si se pregateste in curand sa uite.
Vifor Rotar
