Jurnalul lui Allien de Colibanesco (1) – Victorie!

Eram extrem de stresat în sediul de campanie când am remarcat pe la ora 16 că electoratul a slabit ritmul la vot și cu greu aveam să atingem target-ul de peste 95 de mii de oameni la urne în Brașov.
Am discutat cu echipa de campanie, să aplicăm planul 3, „Wake-up call!”, ca să animăm prezența la vot. Practic m-am filmat live pe facebook și am rugat brașovenii să mergă la urne. Concomitent, am postat și un joc ca să influențăm electoratul tânăr, unde ceream ca urmăritorul să posteze o imagine cu el la secția de vot și apoi să tag-uiască încă cinci prieteni, care la rândul lor să posteze o imagine cu ei de la secțiile de vot și să tag-uiască cinci prieteni. Calculat însemna că dacă jocul prinde, să avem aglomerație pe seară la urne.
După lansarea live-ului, am urmărit niște statistici apoi m-am dus la WC să trag trei fumuri, că mă apucaseră stări de anxietate, datorate situației de criză, raportată la informațiile ce veneau de la observatorii noștri care urmăreau dacă votează cu mine sau cu altcineva, în funcție de cele câteva caracteristici descrise la training-ul on-line de vineri, și care nu erau încurajatoare. Unde sunt tinerii?
Unde sunt haștagiștii, hipsterii și tefeliștii așa cum ne-au botezat oamenii din presa aservită. Începusem din nou să tremur ușor, nu îmi face deloc bine starea de stess. Pe hol m-am întâlnit cu Radu Hossu care bagase un upper, probabil băgase prea mult, că era roșu la față și îi apăruseră venele pe frunte. Avea ochii larg deschiși, pupilele dilatate extraordinar de mult, și mi-a spus ” Hello, Mister President Trump ” când a trecut pe lângă mine. Cred că avea halucinații, nu părea că mi-a spus-o în glumă.
Am închis ușa de la wc și am tras patru sau cinci fumuri pe geam, după care m-am pus jos pe WC și am așteptat să-și facă efectul. Avem marfă extrem de bună aici la partid, iarbă afgană care nu dă stări de paranoia, te face foarte compliant și încrezător. Îți menține și chiar îmbunătățește viteza de reacție și dinamica intelectuală, și are un efect ușor euforic și dezinhibitor, cât să îți ridice conțul buzelor și să te facă irezistibil.
Când am simțit efectul, după căteva minute, am închis geamul de la wc, mi-am pus picături în ambii ochii și m-am dus înapoi în sala de conferințe. Am început să aplic exact primele două paragrafe de la pagina 56 din „Cartea Corporatistului – Leadership-ul”. Adică să inspir încredere, charm și glamour, și să par relaxat și binevoitor pentru a motiva oamenii. Exact ca un leader adevărat.
Trebuie să fiu un subiect de inspirație, altfel demotivez oamenii și se duce totul într-o direcție nefastă pentru noi în general, și pentru mine în particular. Asta după o campanie în care ne-am sincronizat ceas și am răspuns foarte bine la toate provocările, chiar dacă am avut și dueluri verbale sau de strategie. Noroc cu substanțele care ne-au ținut funcționali, pentru că am depășit demult limitele umanului.

    M-am sprijinit de marginea ferestrei și m-am uitat pe stradă cum treceau mașini, și oameni, într-o forfotă lejeră de duminică după-amiaza. Ce frumos e orașul ăsta, chiar și așa jefuit cum este de către clica asta de oameni fără Dumnezeu. A venit Flavia către mine și mi-a șoptit la ureche că joculețul cu postările se rostogolește sub așteptări. Mult sub așteptări. Din păcate nu a prins. În schimb a început să posteze din 30 în 30 de minute Doamna Țuțuianu apeluri disperate pe Facebook. E bine, zic eu, chiar și așa aproape imposibil de controlat cum o face. La fel și Macedonschi, a început să îndemne oamenii să iasă la vot. Precum și mulți alții care au încredere în noi. Să așteptăm, zic eu, să vedem dacă reușim să cuantificăm ceva din toate acestea.

    La palierul orar 17 – 18 am simțit o mică revigorare fața de palierul orar 16 – 17, care din păcate s-a menținut constant în ciuda eforturilor de a motiva oamenii să iasă la vot. Asta e, uneori cele mai inteligente strategii rămân fără efect. Chiar dacă am riscat aproape totul. Președintele Barna m-a sunat pe la ora 20 și mi-a spus că Nicușor Dan va fi Primarul Bucureștiului. Mi-a mai spus că nu poate să îmi spună de unde are datele, dar să fiu optimist și încrezător că și la Brașov va fi bine. Și dacă nu va fi bine, va face astfel încât să fie bine. Mie nu-mi plac chestiile și discuțiile de acest gen, pentru că ele se vor însuma în datorii pe care cu greu le voi plăti.

    E ora 20:30. Jocurile sunt făcute! Mă duc din nou la wc, să mai trag căteva fumuri, pentru că după ora 21 o să fiu țintuit între rapoarte, și am nevoie să fiu foarte alert și să iau decizii foarte rapid. Cantitatea de date pe care voi fi nevoit să le procesez mental, sunt mult mai multe decât cele pe care m-am obișnuit să le procesez în timpul jocului de GO. Am tras vreo 5-6 fumuri, din care ultimul adânc de tot, și l-am ținut în plămâni. Am mai luat suplimentar două piracetam ca să mă pot concentra mai bine. Mi-am pus și picăturile de rigoare și m-am spălat pe mâini și pe față. M-am uitat la ceas. Mai sunt 10 minute și încep să vină datele statistice. Pe la ora 24 o să aflăm ce am făcut, dacă într-un final l-am anihilat pe Scripcaru, și ne-am croit un drum spre adevăratul progres corporatist în slujba cetățeanului. De altfel ce se întâmplă? Administratrea unui oraș este identică cu administrarea unei companii. Și la asta suntem experți! Mă rog, unii dintre noi.

    Ne-am bucurat la ora 21 când am văzut că am luat ca partid frâiele comunităților în București, Alba Iulia și Timișoara conform exit-pool-ului. Este o schimbare de bun augur. În spatele ochilor simțeam cum ceva nu este chiar în regulă, și parcă aveam pulsul cam mare. Cred că am exagerat cu combinația asta pe care am dozat-o la ora 20:30. M-am dus lângă Hossu și i-am zis să îmi dea un downer, care a zis ” Everything for you Mister President Washington!”.  E clar, are o fază de delir, mă gândesc că ar fi oportun să închid geamurile de la sala de conferințe, ca să evităm o surpriză neplăcută. A băgat mâna în buzunar, a scos un pachet de țigări, s-a uitat lung în el și mi-a dat un Xanax de 0.25, pe care l-am luat fără apă. Greu trec momentele ăstea când aștepți niște date pentru a le procesa.

    La ora 22:10, când am simțit că toate procesele din corpul meu sunt optime, a venit Flavia și mi-a spus cu vocea tremurândă că un individ care a postat niște chestii cărora le spunea pamflet toată campania, un pseudojurnalist cu alură de Che Guevarra căzut în dizgrație, chestii care mă vizau pe mine, fiind de altfel singurul care scria ceva de USR PLUS exceptându-i pe cei cu care aveam înțelegeri, adică nimeni, a pus o postare la 22:03 cum că la Secția de Vot nr. 1, chiar secția de vot la care votează primarul Scripcaru, am 253 de voturi, față de primarul în funcție care are 215, și mai mult decât atât, că are informații că pe la cam toate secțiile de vot vin informații asemănătoare. O veste extraordinar de bună am zis eu. E posibil să fie însă o intoxicare, individul are un anturaj nedemn de încredere. Bine, asta uitând de faptul că Iuda avea niște amici ireproșabili. 

    Și din momentul ăla au început să vină informații parțiale. Fie aveam 10-20 de voturi în față, fie eram la egalitate, fie ne mai lipseau 1-2 voturi. Pe la fiecare secție. Incredibil! O sămânță de speranță începuse să înflorească atât în mine, cât și în echipă. Veneau date încrucișat atât de la reprezentații noștri în secții, cât și de la diferiți binevoitori care ne ajutau. Presiunea era imensă! Eram ca un dirijor care dirija o orchestră simfonică. Dar atenție, datele erau neoficiale, și teama cea mai mare era la lipsa de fair play a adversarilor, care au înțeles foarte bine că scopul scuză mijloacele, și mai sunt și experți în fraude de tot felul. 

    La ora 22:50 vine Flavia din nou și îmi șoptește la ureche că pseudojurnalistul a postat un mesaj de genul ” E aproape oficial. Habemus Coliban!”. Să fim vigilenți, zic eu, să nu fie o dezinformare, cunoaștem cu toții din ce mediu toxic pentru noi provine acest individ. Dar asta simțeam cu toții în sediul partidului. Simțeam cum bate un vânt de libertate. Prietenii și apropiații începuseră să sune, să trimită mesaje pe whatsapp. Să-i ignorăm, am spus atunci, să-i ignorăm, să rămânem focusați pe datele care vin, și să fim vigilenți în continuare. M-am dus la wc, să mai trag câteva fumuri, dar era ocupat, din interior îl auzeam pe Radu Hossu cum se certa în spaniolă cu niște extraterești. Le explica că au greșit sediul de partid, și că Dark Vader este la PNL, aici este Luke Skywalker și luptă de partea luminoasă a forței. Aproape mi-a dat o lacrimă. Cum să nu ai în preajmă astfel de oameni reconfortanți? A ieșit val vârtej din wc și mi-a spus ” Master Luke, may the force be with you!” și a fugit în sala de conferințe. Era verde la față, cred că le-a amestecat atât de rău, încât nici nu știu ce am putea spune ambulanțierilor dacă face vreo criză. Am mai tras și restul țigării. Prin vătălucii de fum vedeam proiecții cu mine în Primăria Brașov în timp ce oamenii veneau să mă felicite, cu fanfare, cu meeting-uri. E clar, aveam deja halucinații, trebuie să stau foarte concentrat la ce urmează să se întâmple.

    Pe la ora 24, individul ăla de care îmi tot spunea Flavia, a ieșit într-un live la Gazeta Brașovului TV și a zis că gata Scripcaru este fostul primar, și că acum eu îi iau locul conform procedurilor legale. Și individul celălalt stătea pe scaun, desfigurat de oboseală, arăta rău la față, cred că fumase ceva nu era tocmai curat, așa cum avem noi la partid, și spunea ceva de victoria SRI-ului, că e parțială și că din acestea cu ”Mihaela, dragostea mea!” a mai văzut el. Probabil au vorbit cu Președintele Barna și cu Daniel Cioloș de sunt atât de informați. Sau cine știe cu cine, că nu e bine să ai încredere în nimeni. Deja totul se învârtea cu mine, eram copleșit, și de faptul că câștigasem, cât și de faptul că își făceau efectul toate. Oboseala, substanțele, emoția. Eram copleșit și depășit, am predat comanda Flaviei și m-am scuzat că mă duc să dau un telefon într-un loc liniștit. M-am dus la wc, am blocat ușa și m-am spălat cu apă rece. Cred că am stat cu capul în chiuvetă în timp ce îmi curgea apă rece în cap aproape o oră. Cu siguranță deliram, se amestecau în capul meu meciuri de GO, meciuri de curling, competiții de ski, proteste, extraterești și altele. Când mi-am revenit, am remarcat că era aproape 2 dimineața și în sediu colegii mei cântau ” We are the champions!”. Mi-am pus picături în ochi și m-am dus în sala de conferințe. Flavia a venit și mi-a spus mândră ” Domnule Primar ” că număraseră deja 40% dintre voturi și că aveam avans peste 2000 de voturi față de primarul Scripcaru, și că statisticienii spun că în proporție de 99,99% sunt primar. Și că avem cei mai mulți consilieri locali. I-am spus ” Mulțumesc domnișoara Viceprimar”. M-am uitat la Benga, pentru că el știa că a luptat în gol, lipsit de resurse și de oameni în teritoriu, și că pierduse. Adrian Veștea era prea bine văzut în județul Brașov. Dar câștigasem eu, iar asta era important pentru noi. Și pentru mine! Foarte important pentru mine. Radu Hossu era așa de fericit încât unde vedea o gură deschisă arunca un upper, astfel încât toți în sediul nostru erau în extaz. Am făcut un live, am spus ce rezultate avem, că sperăm să fie bine până la capăt, dar știam în sinea mea că deja am alt loc de muncă, mult mai aproape de casă.

    Îmi dădeam acum seama, după ce presiunea și intensitatea au scăzut, că acum chiar trebuie să fac toate chestiile ălea pe care le-am promis în campanie. Și instantaneu mi s-a instalat o stare de panică, pentru că efectiv nu mă așteptam să ajung în fața faptului împlinit. Una e ca într-o negociere să marjezi pe anumite lucruri și să promiți, și una e când efectiv trebuie să faci ceea ce ai promis. Să vinzi e ușor, să faci e al naibii de greu, deși toate le voi face la timpul lor. Eu credeam cu toată sinceritatea că eu o să pierd, o să mai merg în senat încă 4 ani, și că noi, partidul, în Brașov o să ne victimizăm pe altarul lui George Scripcaru. Nici nu îndrăznesc să-mi imaginez la ce presiuni voi fi pus să fac față atunci când mă voi apuca să restructurez compania Apa, RIAL-ul, RATBV-ul, cum o să angajez oameni noi în primărie, cum o să verific dosar cu dosar tot ceea ce a făcut vechea administrație. Nu îndrăznesc să-mi imaginez cum e să ai un mediu ostil de lucru, unde oamenii vin înfricoșați la job pentru că trăiesc cu teama că voi descoperi ceea ce au făcut în vechea administrație. Păi e o chestie titanică! Una e să fi performer în campanie electorală, și una e să o câștigi și să te apuci de treabă. treabă pe care ai promis-o. Poate maximul tău de competență este chiar acela de a fi candidat pentru un post, iar postul odată câștigat să fie peste competențele tale.

    E ora 4 dimineața. Am câștigat Primăria Brașov! Hai să cântăm acum în stradă, că urmează zile grele de negocieri politice!    

Allien de Colibanesco

Share on Facebook

Tweet

Follow us