Jurnaliștii americani nu-l mai suportă pe Biden după ce acesta s-a declarat...

Jurnaliștii americani nu-l mai suportă pe Biden după ce acesta s-a declarat femeie de culoare

0 33

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a reușit să mintă încontinuu tot timpul alocat emisiunii sale de la ABC, unde a fost invitat de un senior al postului american de televiziune, George Stephanopoulos, la un interviu reparator față de dezastrul de la CNN în confruntarea cu Donald Trump. În vreme ce, după acea confruntare Biden s-a văitat că a trecut prin douăsprezece fusuri orare înainte de a veni la emisiune, la ABC Stephanopoulos l-a prins cu minciuna, Biden recunoscând că s-a odihnit șase zile la Camp David cu familia înainte de confruntarea cu Trump. A dat vina pe „o noapte rea” și pe o răceală inventată, când de fapt el nu era în deplinele capacități mentale de a participa la emisiune. Ulterior, familia i-a impus să nu se retragă din cursă la solicitările presei, dar și a democraților, pentru a nu-și pierde privilegiile de familie prezidențială. În special soția, Jill Biden, comparată de mediul universitar american cu Elena Ceaușescu, dezvăluie politologul român Tismăneanu, i-a impus decrepitului președinte senil să continue lupta. Dar după cum se va vedea a comis gafe și mai mari, semn că Parkinson-ul i-a afectat grav capacitatea cognitivă, iar generalii americani i-ar fi ascuns servieta nucleară de teamă ca acesta să nu apese pe butonul roșu, crezând că este cel de la toaleta Casei Albe.

Cel mai prost și mai corupt președinte american din istorie se crede confidentul lui Dumnezeu
Ticălos și corupt, după cum s-a relevat în întreaga presă americană, Biden a avut tupeul nemăsurat, conjugat cu megalomania sa egocentristă, de a declara că „el conduce lumea”(sic!!! n.n.), deci n-are nevoie de teste psihiatrice. Asta e interesant de analizat, cam cum îl conduce el pe Putin, sau pe Xi, de exemplu.
Asta în timp ce democrații americani îi cer retragerea nu numai din cursa prezidențială, dar chiar pensionarea anticipată din motiv de incapacitate cognitivă și preluarea atribuțiilor prezidențiale de vicepreședinta de culoare, Kamala Harris. De altminteri, și aceasta fiind doar o loază nulă și inutilă din perspectivă intelectuală.
Fostul președinte american, Obama, declara despre vicepreședintele său Biden, că „Să nu subestimați niciodată capacitatea lui Biden de a încurca lucrurile!”, semn că actualul inadecvat președinte era un prostănac și pe vremea vicepreședinției sale, luat deseori peste picior și ridiculizat de David Letterman, de la CBS. Recent Biden l-a luat pe „nu” în brațe și a declarat ritos că numai Dumnezeu Atotputernicul îl poate face să se retragă, pentru că el are o datorie față de americani, în fapt față de beizadelele sale, din care unele corupte și infracționale.  

Biden preferă cenzurarea presei față de o confruntare liberă
„Da, mi s-au dat câteva întrebări pentru Biden”, a declarat Earl Ingram de la CivicMedia pentru ABC News. „Nu am avut ocazia să îl întreb toate lucrurile pe care voiam să le întreb”, a recunoscut el.
„În timp ce gazdele emisiunilor au fost întotdeauna libere să pună orice întrebări doresc, de acum înainte ne vom abţine de la a mai oferi întrebări sugerate”, a promis staff-ul de campanie al lui Biden.
Potrivit jurnalelor de vizitatori ai Casei Albe, consultate de New York Post , doctorul Kevin Cannard, expert în boala Parkinson la centrul medical Walter Reed, s-a întâlnit de opt ori cu doctorul Kevin O’Connor care îl tratează pe președinte de ani de zile.
„Eram epuizat”, a mai declarat democratul de 81 de ani, spunând, ceea ce nu este nou, că suferea de o „răceală gravă”. Știri pe Surse. Fac teste de cogniție zilnic, conduc lumea!, s-a împăunat Biden în fața moderatorului George Stephanopoulos la ABC.
Senilul președinte al SUA se crede femeie de culoare, eventual chinez, dacă vizitează China
În fața audienței în mare parte de culoare a lui Ingram, Biden a subliniat realizările din timpul președinției sale. Biden se descrie drept o femeie de culoare. Declarația a fost făcută la postul WURD din Philadelphia, confundându-se aparent cu vicepreședintele său Kamala Harris.
Apropo, sunt mândru să fiu, așa cum am spus, primul vicepreședinte, prima femeie de culoare…(sic!!! n.n.) să servesc alături de un președinte de culoare. Mândru să fiu implicat de prima femeie de culoare (sic!!! n.n) la Curtea Supremă. Sunt atât de multe lucruri pe care le putem face pentru că, uite… suntem Statele Unite ale Americii”, potrivit Știri pe Surse.
Am avut o noapte proastă”, i-a spus Biden gazdei de radio Earl Ingram din Milwaukee. „Și adevărul este că am dat-o în bară. Am făcut o greșeală. Sunt 90 de minute pe scenă – uitați-vă la ce am făcut în trei ani și jumătate.”, conform Știri pe Surse. Într-adevăr, SUA are în acest moment cea mai mare datorie publică internă și externă din istorie, are cea mai înaltă rată a șomajului după perioada 1929-1933, are cea mai înaltă incidență a infracționalității datorită emigrării necontrolate din America de Sud, stimulată de Biden. Pe plan extern a pierdut războiul din Afghanistan, cel din Orientul Mijlociu și cel din Ucraina, aproape sigur.
A pierdut războiul petrolului cu OPEC+ și cel economic cu China, mai ales din cauza eliminării dolarului ca unică monedă de plată a petrolului pe plan mondial. A determinat apariția BRICS, ca o contrapondere mult mai puternică decât alianța cu Uniunea Europeană și NATO. Are cea mai scăzută cotă de încredere și de respect din partea aliaților europeni de la G.W.Bush încoace. 
„Dacă Domnul Atotputernic ar coborî şi ar spune Joe, retrage-te din cursă”(sic!!! n.n.), m-aş retrage din cursă, dar nu va coborâ”, s-a aberat președintele american, potrivit Cotidianul.
„Am făcut tot posibilul să strecurăm pe lângă voi un candidat inadmisibil, dar ne-a dat de gol o dezbatere în direct televizată. Poftim un înlocuitor.” Această capitulare în al 11-lea ceas în fața unor realități care erau evidente de mai mulți ani ar lăsa dubla impresie de incompetență și șarlatani, scrie The Financial Times despre democrați, conform Rador Radio România, preluat de Știri pe Surse. Fără comentarii.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.