Județul Brașov este partener în proiectul, cu finanțare europeană, care îşi propune...

Județul Brașov este partener în proiectul, cu finanțare europeană, care îşi propune creșterea accesibilității spre destinațiile turistice

0 60

Județul Brașov este partener, alături de autorităţi din şapte țări europene, în Proiectul ”Thematic Trail Trigger – ThreeT” (Inițierea unor Trasee Tematice), realizat în cadrul Programului cu finanțare europeană INTERREG EUROPE, care are ca prioritate de investiții conservarea, protejarea, promovarea si dezvoltarea patrimoniului natural si cultural.

Proiectul îşi propune creșterea accesibilității spre destinațiile turistice din județul Braşov, prin dezvoltarea unor politici publice care vizează accesibilitatea și mobilitatea nemotorizată (respectiv trasee de ciclism, hicking etc.), protecția patrimoniului cultural și natural, dezvoltarea economico-socială locală rezultată din ecoturism, vizibilitatea traseelor turistice existente și buna guvernare a acestora.

Faza 1 a Proiectului ThreeT, desfășurată în perioada iunie 2018 – mai 2021, s-a încheiat. În această etapă de implementare a proiectului, a fost dezvoltat un Plan de Acțiune bazat pe informațiile și exemplele de bune practici prezentate pe parcursul vizitelor de studiu și a sesiunilor tutoriale.

În cadrul unei conferinţe online, care a avut loc astăzi, reprezentanţii partenerilor proiectului – Provincia Livorno (Italia), Regiunea Toscana (Italia), Consiliul Regional al Finlandei Centrale (Finlanda), Autoritatea de planificare (Malta), Voievodatul Kujawsko-Pomorskie (Polonia), Administrația locală din Tenerife (Spania), Consiliul Județean Brașov (România), Oficiul de guvernare al județului Vas (Ungaria), Administrația regională Hessen Central (Germania) – au prezentat ideile de dezvoltare durabilă a propriilor regiuni, acțiuni ce urmează să fie implementate în Faza 2 a proiectului, respectiv în perioada mai 2021 – noiembrie 2022. Judeţul Braşov a fost reprezentat de Alina Szász, manager public al Consiliului Judeţean şi managerul acestui proiect, care a susţinut o prezentare pe tema turismului sustenabil în  Judeţul Braşov.

Cu acest prilej, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a transmis un mesaj participanţilor.

Județul Brașov este destinația turistică numărul 1 din România şi ne dorim ca şi de acum înainte acest statut să rămână neschimbat. Însă nu ne putem baza mereu doar pe potențialul său natural și cultural care atrage anual peste 1,5 milioane de turiști, ci trebuie sa ne gândim cu seriozitate la viitorul turismului, să-l abordăm sustenabil, cu ajutorul organizațiilor de management al destinațiilor. Noua situație de criza sanitară mondială ne-a arătat cât de important este un management turistic durabil, deoarece acest sector economic a fost cel mai greu încercat în pandemie. Este foarte important să facem din turism un sector economic competitiv și atragem cât mai mulţi vizitatori”, a menţionat şeful administraţiei judeţene.

Preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea a precizat că „Proiectul Interreg Europe ThreeT şi parteneriatul european au reprezentat pentru echipa de lucru din Consiliul Județean Brașov o oportunitate de dezvoltare a capacităților profesionale cu privire la modul în care trebuie abordat turismul, ca sursă sustenabilă de dezvoltare, de inspirație din modele de bune practici europene. Ne dorim ca turismul să reprezinte nu doar un factor pozitiv şi dinamic de dezvoltare, ci şi un sector economic important al județului Brașov”.

În opinia sa, „deja se văd primele efecte ale proiectului în privința managementului turistic, prin constituirea unui parteneriat public-privat la nivelul destinației turistice Judeţul Braşov. De doi ani, acest parteneriat are un rol foarte activ în definirea direcțiilor de dezvoltare durabilă și promovare turistică a județului, iar munca specialiştilor de pe plan local s-a concretizat în Planul de Acțiune al proiectului ThreeT. În faza de implementare a acțiunilor, parteneriatul va pune în practică direcțiile de dezvoltare turistică a județului nostru. Le doresc succes partenerilor proiectului în punerea în practică a Planurilor de Acțiune”.

D.D.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.