Jocurile cu masti de Craciun: CAPRA (I)
Unul dintre cele mai frumoase si inaltatoare obiceiuri al sarbatorilor de iarna este colindatul. Este o forma de expresie atat de ingenua si graitoare pentru sufletul unui popor care se defineste pe el prin aceasta traditie milenara.
Mostenit din mosi stramosi, inca din vremea romanilor care au cucerit aceste teritorii, colindul a fost pastrat cu grija si chiar cu religiozitate in diferite colturi ale tarii, luand forme extrem de variate in functie de datinile zonei respective.
Una dintre formele specifice teritoriilor romanesti ce fac parte din colindat sunt jocurile cu masti.
Mastile de Anul Nou, capra, cal, urs, cerb, berbec, tap, cocostarc, struti, mosnegi isi au originea in indepartate rituri agrare si pastorale, rituri care au evoluat si s-au dezvoltat simultan cu riturile funerare si cultul mortilor stramosi.
Referitor la aceste vechi obiceiuri, Mircea Eliade sustine: «Asemenea ceremonii sunt inca populare in Balcani, in Romania mai ales, in timpul celor 12 zile din Ajunul Craciunului, pana la Boboteaza. La origine, acestea erau ceremonii in legatura cu intoarcerea periodica a mortilor si comportau tot felul de masti animale – cal, capra, urs (…)» In continuare, acelasi autor adauga: «Avem destule probe ale mostenirii pagane, adica geto-dacice si daco-romane la romani. Este de ajuns sã te gandesti la cultul mortilor si la mitologia funerara, la riturile agrare, la obiceiurile sezoniere, la credintele magice etc., care, se stie, persista abia schimbate de la o religie la alta, timp de milenii.
CAPRA
Capra este unul dintre aceste jocuri, poate cel mai popular obicei de acest gen.
Incepand cu Ignatul si sfarsind cu zilele Craciunului, prin alte parti incepand cu zilele Craciunului, iar prin altele obisnuindu-se numai in ziua de Sfantul Vasile, exista obiceiul ca flacaii sa umble cu turca, capra sau brezaia.
Ca si la celelalte jocuri cu masti practicate in timpul sarbatorilor de iarna, si in jocul caprei si-au facut loc, pe langa mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul, butucarul), mastile de draci si mosi care, prin strigate, chiote, miscari caraghioase, maresc nota de umor si veselie, dand uneori o nuanta de grotesc. Jocul „caprei” (uciderea, bocirea, inmormantarea, invierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. In cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale in turmele pastorilor, succesul recoltelor – invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul „caprei”. Aceasta se pare ca isi are originea in obiceiurile romanilor si elinilor: fie in jocurile si cantecele desfasurate in jurul altarelor pagane de preotii sau cantaretii travestiti in dobitoace cu ocazia sarbatorilor date pentru cinstea zeilor, ori in versurile satirice contra generalilor ce repurtau vreun triumf, fie in amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele unor pasari rapitoare. Capra joaca dupa fluier, iar la terminare, unul din flacai; apropiindu-se de masa unde sunt membrii familiei, incepe sa vorniceasca. Flacaii joaca pe stapana casei, pe fete si chiar servitoare, daca sunt acasa, si apoi multumind se indeparteaza.
