JAVRA NATIONALA, HA, HA, HA !

JAVRA NATIONALA, HA, HA, HA !

0 219

JAVRA? NATIONALA, HA, HA, HA !


?


?


Este din ce in ce mai putin posibil sa gasesti si ceva bun, decent, comun oamenilor cinstiti si cu bun-simt, la presedintele tarii, domnul Traian Basescu. Scriu ?“ domnul “ nu


ca sa-l respect pe omul ?Basescu, ci doar datorita functiei la care s-a catarat ca scroafa-n copac. Observ la el din ce in ce mai putin discernamant si tot mai multa zeflemea fabricata din paharele cu zoaie de mahala.


Nesimtitul a indraznit din nou sa insulte o ziarista, exprimandu-se asa de subtil ca tot romanul a inteles apropoul. Ceea ce i-a spus Basescu ziaristei nu i se spune nici macar unei curve pe care o platesti, daca ai ceva demnitate de om in tine. Si atunci intreb cerurile: Doamne, cat il mai lasi pe trogloditul acesta sa? faca de ras oamenii din tara pe care zice ca o conduce? ?


El nu se gandeste ca astazi este presedinte, dar maine ajunge iar cacanaut ? Pe cand ziarista agresata verbal, mai buna sau mai rea in meserie, a avut ceva fler si glagorie de a ajuns acolo. Si va fi ziarista si dupa ce matelotul se va pierde prin cine stie ce carciuma din mahalaua portului vietii.


Mi-e sila sa scriu mai departe…


?


Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.