Iubirea lu’ Mihai ?i Vero n-a ajuns inca manea
Iubirea lu’ Mihai ?i Vero n-a ajuns inca manea
Un filmulet de oarece notorietate in vremurile comuniste a asociat definitiv Belgiei a doua zi a saptamani. „Daca e marti, e Belgia” se numeste pelicula ce rula cu succes in epoca de aur, infatisand povestea de dragoste dintre doi ghizi pe care meseria ii purta zilnic prin capitalele si orasele turistice ale Europei.
Astazi este marti. Nu stiu carei urbe ii vine randul in programul insotitorilor de grupuri turistice care se perinda prin lume si daca vreo idila ii leaga pe ghizi. Dar este si jumatatea primei luni a anului. Iar in cultura romana, „Daca e 15 ianuarie, e Eminescu”. Chiar si la implinirea unui numar nerotund cum se intampla anul acesta, cand sarbatorim 158 de ani de la nasterea poetului, evenimentul prilejuieste manifestari pioase, miscatoare, patrunse de fiori fata cu singuratatea luciferica a geniului.
Cei care se intampla sa treaca astazi pe la Centrul Cultural Reduta vor putea sa asiste la un spectacol dedicat memoriei eminesciene, in interpretarea unui grup de puscariasi ai Penitenciarului din Codlea. Actorii amatori si privati de libertate se vor produce eminescian pe scena, chiar daca poetul serbat si celebrat manifestase in Scrisoarea a III-a oarece intentii piromane la adresa stabilimentelor in care sunt cazati puscariasii. Scopul era nobil si motivat de pornirea justitiara de asanare a moravurilor vremii sale, asa ca nu e nici un risc ca vorbele „…sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!” sa fie luate ad litteram de catre detinuti. Sau de catre chiriasii ospiciilor, in cazul in care si ei au afinitati literare.
Indemnul cu iz piroman, pe care l-a nemurit in cultura romana interpretarea regretatului Adrian Pintea, ar mai potrivit mai degraba drept motto pentru justitia mioritica. Poate fi imprumutat oricand de catre reformatorii sistemului judiciar romanesc, ca solutie pentru curatarea prin foc a stabilimentelor justitiei de raul coruptiei si al incompetentei.
Cu nimic mai exagerata si mai departe de spiritul textelor eminesciene decat versiunile penitenciara si juridica este de multa vreme metodica predarii lui Eminescu la clasa. La mai bine de un secol de la producerea fenomenului Eminescu, dascalii nu s-au pus inca de acord asupra celei mai potrivite maniere de a-l face cunoscut elevilor. Clisee precum „poetul nepereche”, „Luceafarul poeziei romanesti”, „geniu neinteles”, „poetul national si universal” se dovedesc pentru intreaga tagma a facatorilor de manuale si majoritatea zdrobitoare a profesorilor piedici de netrecut in intalnirea despuiata de mistificari cu Eminul iubit al Veronicai.
Dar locul in care se masoara cel mai bine cota veneratiei tampe a vulgului pentru, cu siguranta, cel mai inzestrat stihuitor al literelor romanesti, este mahalaua. Va dati seama ca nu exista – inca – nici o manea dedicata lui Eminescu? Ori nu sunt cereri la paranghelii, ori manelistii il confunda cu Eminem, cert este ca Mihai si Vero n-au ajuns sa se pipaie vinovat si voluptuos sub stele intr-o manea bine simtita si ritmata.
Cum de le-o fi scapat lu’ alde Guta sau Minune piata inca neexplorata a cenaclurilor si colocviilor?
Vifor Rotar
?
